joi

25 aprilie, 2024

8 august, 2022

Creditorii Ucrainei urmează să voteze săptămâna aceasta propunerea Guvenului de la Kiev de a amâna cu 24 de luni plăţile pentru obligaţiunile internaţionale, anunță Reuters.

Potrivit unei surse apropiate de acest dosar citate de agenție, investitorii ar urma să fie de acord cu îngheţarea plăţii datoriilor.

Ucraina se confruntă cu un deficit de finanţare de cinci miliarde de dolari pe lună şi cu mari probleme de lichiditate după invazia rusească din 24 februarie.


Decizia de a amâna plățile Ucrainei apare în contextul în care la 1 septembrie ajung la maturitate obligaţiuni în valoare de un miliard de dolari.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută: ”Războiul aproape că ucide economia. Este în comă. Blocarea porturilor de către Rusia este o mare pierdere pentru economia Ucrainei”.

Un moratoriu de doi ani cu privire la plata datoriilor externe ar permite Ucrainei să evite intrarea în incapacitate de plată pentru că modificarea termenilor de rambursare a obligaţiunilor va avea sprijinul creditorilor, explică Rodrigo Olivares-Caminal, profesor de drept financiar la Universitatea Queen Mary din Londra.

Ucraina speră că până la finele anului să reuşească să încheie un acord cu FMI pentru un program de asistenţă în valoare de până la 20 de miliarde dolari.


La sfârșitul lunii iulie agenția de evaluare financiară S&P a retrogradat ratingul datoriei pe termen lung a Ucrainei cu trei trepte, până la CC.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: