marți

23 aprilie, 2024

27 iunie, 2019

Soldul creditului acordat în lei de bănci gospodăriilor populaţiei a crescut cu 14,5% în mai 2019 faţă de mai 2018, până la 99,89 miliarde de lei, în vreme ce creditul în lei pentru companii a sporit cu doar 4,8%, până la 70,7 miliarde de lei.

Totodată, companiile au primit mai puțini bani de la bănci în mai față de aprilie 2019 (-0,03%), potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi.


Astfel că, sporul creditelor pentru populaţie a fost principalul factor care a determinat creşterea creditului neguvernamental în lei la 31 mai 2019, de 10,3% faţă de aceeaşi dată din 2018.

Pe de altă parte, scăderea cu 8,6% a soldului creditului în valută pentru populaţie a diminuat ritmul creşterii soldului total în valută până la 3% în mai 2019 faţă de mai 2018, ca şi pe cel al totalului general al creditului neguvernamental, până la 7,7%, acesta ajungând la aproape 257,54 miliarde de lei.

Companiile sunt incluse în statistica BNR la categoria „alte sectoare”, ca societăţi nefinanciare şi alături de instituţii financiare nemonetare.

Cifre mai mici în termeni reali


Creşterea nominală a creditului neguvernamental total din mai de 0,4% faţă de aprilie 2019 este de fapt o scădere cu 0,1% în termeni reali. Şi creşterea nominală a creditului în lei de 0,7% se reduce la 0,3% în termeni reali).

Și față de aceeași lună a anului precedent, creșterea nominală a creditului neguvernamental total de 7,7% se reduce la 3,5% în termeni reali.

Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2019 cu 3,9% faţă de luna aprilie 2019, până la 104,8 miliarde de lei. A crescut cu 3,6% faţă de 31 mai 2018, dar s-a diminuat cu 0,5% în termeni reali.

Depozitele în valută cresc de două ori mai mult decât cele în lei

Depozitele în lei ale rezidenţilor neguvernamentali au crescut cu 6,6% în mai 2019 faţă de mai 2018, dar sporul celor în valută a fost de 14,1%. Valoarea celor dintâi este aproape dublă faţă de echivalentul celor din urmă: 221,46 miliarde dele, faţă de 115,18 miliarde de lei.

Faţă de aprilie 2019, totalul depozitelor rezidenţilor clienţi neguvernamentali a scăzut în luna mai 2019 cu 0,2%, până la nivelul de 336,64 miliarde de lei și a crescut cu 9,1% (4,8% în termeni reali) faţă de luna mai 2018.

Alte cifre:

  • Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,1%, până la 123 113,9 milioane lei, iar faţă de luna mai 2018 au înregistrat o creştere de 8,7% (4,4% în termeni reali).
  • Depozitele în lei ale altor sectoare au scăzut cu 0,7 la sută, până la 98 345,8 milioane lei. La 31 mai 2019, depozitele în lei ale altor sectoare s-au majorat cu 4,1% faţă de 31 mai 2018.
  • Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,2% faţă de luna aprilie 2019, până la nivelul de 115,18 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 0,05 la sută, până la 24, 25 miliarde de euro).
  • Față de mai 2018, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 14,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11,7 %).
  • Față de aprilie 2019, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 0,7% (0,3% în termeni reali). Exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,9%).
  • Față de mai 2018, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 17,7%. Exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 15,3 la sută) faţă de 31 mai 2018.
  • Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 2,5% (-2,9% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2019 (în euro, depozitele în valută ale altor sectoare au scăzut cu 2,3 la sută).
  • Față de aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale altor sectoare exprimate în lei s-au majorat cu 5,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 3,1 la sută).
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: