sâmbătă

27 aprilie, 2024

2 august, 2020

Comisia Europeană a semnat un contract cu SAP și Deutsche Telekom pentru realizarea unei platforme software  care să integreze datele privind călătoriile  în străinătate ale contacților coronavirus, furnizate de aplicațiile naționale din  UE.

O versiune pilot  a platformei  ar putea fi lansată în trei –  patru săptămâni,  potrivit  purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Bahrke, citat de Reuters.

Scopul este să încetinească răspândirea COVID-19. Platforma va înregistrarea contactele celor care călătoresc în străinătate și, similar unui sistem de roaming, va trimite notificări în țara în care a călătorit o persoană ce se dovedește ulterior  a fi infectată, după ce a părăsit țara respectivă. Siguranța turismului și călătoriilor ar fi  îmbunătățită.


SAP și Deutsche Telekom au realizat aplicația națională Corona Warn App din Germania, descărcată până acum de 16 dintre cele 83 de milioane de locuitori ai țării.

(Citiți și: ”Interviu Jeanette Hofmann / Corona-Apps și Bio-supravegherea: ”Noi nu avem controlul asupra felului în care ar putea fi folosită în viitor.””)

Nouă state membre UE – Austria, Croația, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Letonia și Polonia au lansat aplicații de urmărire a contactelor, bazate pe tehnologiile standard dezvoltate de Google și Apple.

Statele membre au convenit, la  jumătatea  lunii iunie,  cu sprijinul Comisiei, asupra unui set de specificații tehnice care să asigure schimburile de informații sigure între aplicațiile naționale de depistare a contacților Covid-19 bazate pe o arhitectură descentralizată

(Citiți și: „Bio-supravegherea prin telefon: Statele UE au stabilit soluția tehnică de interoperabilitate a aplicațiilor naționale Covid”)

Alte nouă  țări  au în plan lansarea unor aplicații similare, care vor utiliza sisteme „descentralizate”, în   care  telefoanele  care se află  în apropiere emit  identificatori și primesc  notificări  daca unul  dintre  contacți este testat poyitiv  ulterior.


Experții spun că va fi mult mai greu sistemele  din  Franța și Ungaria,  care  au construit aplicații proprii, cu date stocate pe serverele guvernamentale.

Și România și-a propus să construiască o astfel de aplicație, dar responsabilii de proiect spun că va fi gata într-un an,  potrivit Biziday.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: