joi

25 aprilie, 2024

8 octombrie, 2018

Comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, a criticat dur, într-o conferință la Bruxelles, lipsa marilor proiecte românești pentru atragerea fondurilor europene și a anunțat că nu mai acceptă „insultele din partea Guvernului României față de munca” sa.

„Chiar vreau să vă anunț public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României față de munca pe care o fac”, a spus Corina Crețu, luni, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.

„Nu înțeleg această tensiune care s-a creat între mine și guvern spunând lucrurilor pe nume. Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, nu avem proiecte”, a mai afirmat Corina Crețu, repetând una dintre acuzațiile pe care le-a adus în ultimul timp coaliției de guvernare.


În cazul României, Coirna Crețu a explicat că a făcut eforturi „extraordinare” pentru creșterea gradului de absorbție. „Am fazat foarte multe proiecte, în valoare de 3 miliarde de euro, practic am degrevat bugetul național de 3 miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduți”, ajungându-se astfel la o rată de absorbție pentru perioada 2007 – 2013 de peste 90% în condițiile în care când a preluat mandatul de comisar european era de doar 50%.

„S-au pierdut două miliarde de euro, din păcate în domeniul cel mai vulnerabil și cel mai necesar pentru România, cel al transporturilor. Pentru perioada 2014 – 2020 facem eforturi supraomenești să evităm dezangajările de fonduri”, a spus Corina Crețu.

Despre Autostrada Târgu Mureș – Iași: Este o prioritate a Comisiei Europene, pentru a conecta Republica Moldova de Europa

Corina Crețu a oferit un exemplu concret, cel al autostrăzii Târgu Mureș – Iași, ce reprezintă o prioritate pentru Comisia Europeană, pentru a conecta regiunea Moldova, dar și Republica Moldova, de Europa.

Există fonduri europene pentru această investiție majoră, studii de fezabilitate și construirea efectivă, însă Guvernul a decis recent ca tronsonul Târgu Neamț – Iași să fie realizat în parteneriat public – privat:


Pentru Târgu Mureș – Iași în primul rând este o prioritate a Comisiei Europene, și o spun cu toată sinceritatea, de aici, de pe podiumul Comisiei Europene, avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova, de Europa centrală și de est. Avem bani pentru studii de fezabilitate, nu avem nicio solicitare pentru aceste studii de fezabilitate (…)

Dacă noi ne oferim și putem face acest studiu de fezabilitate până în 2020 – 2021 și să înceapă construcția, cred că am face un pas înainte și am fi un pas important.

Din păcate am văzut că în ședința de guvern Guvernul a anunțat că vrea să facă această autostradă pe sistemul parteneriat public privat.

Ea a avertizat că specialiștii Comisiei „nu sunt confortabili cu această abordare, pentru că înseamnă o deprioritizare a acestei investiții”, a mai spus comisarul european.

Ea a oferit un exemplu din Grecia, unde a inaugurat, printre altele, un tren de mare viteză, în cadrul unor proiecte demarate pe trei perioade de programare, respectiv 20 – 21 de ani. Odată demarat un astfel de proiect, fiecare guvern va fi obligat să-l ducă mai departe, a explicat Corina Crețu.

Corina Crețu a criticat de mai multe ori România pentru că nu mai are niciun proiect de Infrastructură Mare

În exercițiul financiar 2007-2013, România a pierdut circa 2 miliarde de euro din fondurile alocate pentru că nu le-a cheltuit în timp util, în special în domeniul transporturilor, iar acum nu mai are niciun proiect matur, deși nevoile țării sunt mari:

„Analizăm proiectul de metrou Gara de Nord-Otopeni, ultimul proiect depus de România pe Programul Operaţional Infrastructură Mare şi nu mai avem proiecte noi, în afară de fazarea proiectelor de apă şi canalizare”, a declarat Corina Crețu.

Ea a explicat că este important ca autoritățile române să propună noi proiecte pentru că anul viitor se termină proiectele fazate din cadrul financiar anterior. „Vestea bună este că aceste proiecte se vor termina, vestea proastă este că deja consumă din ceea ce ar fi trebuit să fie alocat pe proiecte noi din perioada 2014-2020!”, a spus comisarul european.

Corina Crețu a adresat un avertisment direct ministrului Transporturilor, Lucian Șova, pe care îl acuză de dezinformare:

Fac un apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu-Piteşti, Piteşti-Constanţa, podul de la Brăila. Avem bani să începem din această perioadă de programare studiul de fezabilitate pentru autostrada Montana (…).

În ciuda răspunsului verbal al domnului ministru (Lucian Șova – n. red.), care spunea că am greșit destinatarul și există un grad de 200% de contractare, noi la Comisia Europeană nu am primit alte proiecte.

În primăvară, ea a trimis premierului Viorica Dăncilă și miniştrilor Lucian Şova (Transporturi) şi Rovana Plumb (Fonduri Europene) o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport în România, avertizând că există riscul dezangajării fondurilor UE.

În replică, ministrul Lucian Șova a susținut că este vorba despre perioade anterioare exerciţiului guvernării PSD – ALDE: „La această oră, în gestiunea Ministerului Transporturilor proiecte pe infrastructură deja sunt la un grad de supracontractare pregătită care depăşeşte 200%”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: