Guvernul intenţionează ca piața gazelor să fie reliberalizată complet în două etape, până la 31 septembrie 2020, iar cea a electricităţii până la 31 decembrie 2020, cu câte şase luni mai devreme decât îşi propusese autoritatea din domeniu să o facă, potrivit unor surse citate prima oară de Hotnews.
Noul calendar ar fi rezultat în urma consultărilor dintre autorităţile de la Bucureşti şi oficialii Comisiei Europene. Comisia Europeană nu va mai înainta cu preocedura de infringement dacă liberalizarea va fi finalizată în 2020.
Totodată, va fi eliminată taxa de 2% pe afacerile companiilor energetice licenţiate de Autoritatea Naţională din domeniul Energiei (ANRE), încasată de aceasta în virtutea OUG 114 / 2018.
Premierul Ludovic Orban a promis că Guvernul își va asuma răspunderea pe o lege care să corecteze anomaliile OUG 114/2018, printre care şi prevederile privind domeniul energiei, dar şi cele privind taxarea pe active a băncilor, taxarea din domeniul comunicațiilor şi prevederile privind Pilonul 2 al sistemului de pensii.
OUG 114 a obligat producătorii interni de gaze naturale să vândă gaze pentru populație și producătorii de energie termică în cogenerare la cel mult 68 lei/MWh, timp de trei ani.
De asemenea, prețul la care producători de electricitate pot vine este reglementat la costuri + 5% profit, restricțiile ce decurg din OUG 114 ar fi urmat să fie valabile până în 28 februarie 2022.
OUG 114 , supranumită „a lăcomiei” chiar cei care au alaborat-o a produs distorsiuni majore pe piețele financiare și de energie, rostogolite în toată economia.
Un răspuns
Numai ca… data limita fixata oficial, de 31-septembrie (vezi in textul de mai sus) NU EXISTA. Se incearca o noua pacaleala ?