marți

19 martie, 2024

22 martie, 2018

Mona Pivniceru

Controversele privind cererile Comisiei Europene de a i se furniza date strict tehnice privind stadiul în care se află marile cazurile de corupție instrumentate (nu informații din dosare), în cadurl MCV, nu este o chestiune nouă. Ea a mai fost dezbătută, de aceleași partide care o folosesc și acum, în 2012, anul în care Traian Băsescu a fost suspendat pentru a doua oară din funcția de șef al statului.

Atunci, la numai cinci ani de la aderare, executivul european a ridicat pentru prima oară problema derapajelor care pun în discuție statul de drept în România.

În acest context, Mona Pivniceru, ministru al Justiției din partea PNL, la vremea aceea, acum judecător la CCR, declara că nu se poate vorbi de o ingerință în actul de justiție pentru că reprezentanți ai Comisiei Europene au cerut anumite date privitoare la mai multe dosare din instanțele românești.


Mai mult, ea amintea că este una dintre obligațiile asumate la aderarea României (MCV a fost instituit special pentru România și Bulgaria):

„De la instituirea Mecanismului (MCV, n.r.) România s-a obligat la anumite condiționalități, singură și le-a propus ca standard, ca obiective de atins. Comisia monitorizează propriile noastre promisiuni. Comisia nu a cerut date din dosar, ci a cerut să se explice care este stadiul lucrărilor, adică procedura care a fost desfășurată în acele dosare. Deci, atâta vreme cât ne-am obligat ca stat să respectăm niște standarde, ne-am asumat niște obligații internaționale, nu putem avea acum un dublu limbaj”, spunea Mona Pivniceru, în noiembrie 2012, într-o emisiune a postului Realitatea Tv (citarea din Agerpres, AICI).

Relansat acum, subiectul este mult și riscă să nască o confruntare între București și Bruxelles.

(Citiți și: Scrisoarea: Premierul îi cere explicații președintelui Juncker pentru interesul arătat de Bruxelles față de marile dosare de corupție)

Comisia a explicat marți că nu a cerut decât date tehnice despre evoluția dosarelor, dar liderii PSD au calificat în continuare solicitarea drept gravă și o ingerință în justiția din România.


Mai mult, premierul Dăncilă i-a trimis președintelui CE, Jean-Claude Juncker, o scrisoare în care-i cere explicații pentru aceste solicitări. În varianta în limba română a scrisorii, cea oferită presei autohtone, se precizează în final că Mecanismul trebuie eliminat și ca o consecință a acestor nereguli:

„Din considerentele menționate mai sus și având în vedere progresele făcute de România în domeniul justiției, subliniez, din nou, domnule președinte, că se impune ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, pentru a îndepărta orice urmă de îndoială și pentru a nu afecta credibilitatea relației noastre de parteneriat”.

Din varianta în limba engleză  dispărut acest paragraf final, după cum a observat jurnalistul Liviu Avram, de la Adevărul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: