21 martie, 2023

Șefa Biroului de audit public intern din Ministerul Sănătăţii a fost pusă sub control judiciar, pentru 60 de zile, pentru două infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată. Procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General o acuză că le-a oferit unor suspecți documente legate de auditul efectuat în 2022 la Spitalul Sf. Spiridon, din Iași.

„Procurorii au reţinut că, în perioada 16 septembrie – 1 noiembrie 2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata, în calitate de auditor public şi şefă a Biroului audit public intern din cadrul Ministerului Sănătăţii, a divulgat către doi suspecţi mai multe documente în legătură cu misiunea de audit public intern desfăşurată în cursul anului 2022 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe ‘Sf. Spiridon’ Iaşi”, informează un comunicat al Parchetului.

Potrivit sursei citate, divulgarea documentelor s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern republicată, a art. 27 şi art. 30 din Normele privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1183/04.12.2012.


„Între obligaţiile impuse inculpatei se numără şi cea de a nu mai exercita profesia de auditor public în cadrul unei instituţii publice”, precizează reprezentanţii Parchetului.

Anul trecut, o echipă din Ministerul Sănătății a realizat o misiune de audit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași, care a analizat activitatea de achiziții publice și de resurse umane a unității medicale. „Începând cu anul 2021, aproape la fiecare trimestru de raportare, instituția a înregistrat plăți restante. Astfel, se ajunge în situația în care în luna august 2022 s-au înregistrat plăți restante în valoare de 5.898.235 de lei, din care 5.748.461 de lei sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv 149.774 de lei peste 120 de zile de la termenul scadent de plată – deja arierate”, ar fi constatat auditul, pitrivit publicației Bzi.ro.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ne intrebam de ce nimi nu se schimba?
    ne intrebam de ce dupa o sesizare- nu se schimba nimic- nu se iau masuri.
    Ne intrebam de ce unii manageri – sefi – daca reclami ceva, afla——apoi incepe bulling-ul institutional.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ne intrebam de ce nimi nu se schimba?
    ne intrebam de ce dupa o sesizare- nu se schimba nimic- nu se iau masuri.
    Ne intrebam de ce unii manageri – sefi – daca reclami ceva, afla——apoi incepe bulling-ul institutional.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: