9 martie, 2022

Contribuția la fondurile private de pensii va fi majorată cu un punct procentual, la 4,75%, începând cu 1 ianuarie 2024, potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Muncii.

”Atât în Planul Național de Reziliență și Redresare – PNRR-, cât și în Programul de guvernare este prevăzută măsura care vizează creșterea contribuțiilor pentru Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent până la 4,75% în 2024”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Îndeplinirea acestei măsuri este necesară pentru a se asigura respectarea termenelor din PNRR, Componenta C8, R6, jalon 213, contribuțiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare. Luând în considerare orizontul de timp determinat, respectiv 31 martie 2022, dată până la care a fost asumată îndeplinirea jalonului 213 din PNRR – componentă a legislației necesare pentru a asigura sustenabilitatea Pilonului II de pensii.


Proiectul nu prevede niciun impact bugetar.

Activele celor șapte fonduri de pensii private Pilon II din România au ajuns în ianuarie la 89,6 miliarde de lei, cu 12 miliarde de lei în plus față de ianuarie 2021, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: