duminică

21 aprilie, 2024

25 iunie, 2012

România a reușit să avanseze anul trecut în clasamentul european al nivelului de trai, atât în varianta care măsoară PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, cât și în varianta consumului individual efectiv (AIC), potrivit datelor comunicate de Eurostat.

Consumul individual efectiv, precurtat AIC după abrevierea în limba engleză, reflectă mai bine bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă pleacă de la bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.

AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consmate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale.


Diferenţele apar din faptul că ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul, diferă foarte mult de la o ţară la alta. Astfel, ordinea aparentă a nivelului de trai poate suferi inversiuni importante.

Am păstrat în tabel și valorile din 2010 pentru a vedea care au fost evoluțiile din 2011 la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene. România s-a încadrat în grupul statelor care au înregistrat majorări atât la nivelul PIB/locuitor cât și al AIC/locuitor, alături de Germania, Austria, Suedia, Finlanda, Ungaria, Polonia, Lituania și Letonia.

La polul opus s-au situat țările care au avut de pierdut, atât la nivelul PIB/locuitor cât și al AIC/locuitor, și anume Franța, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, Slovacia, Olanda și Danemarca. Fapt remarcabil, Belgia și Slovenia au reușit să-și îmbunătățească poziția la AIC/locuitor, deși au pierdut la PIB/locuitor. Italia și-a menținut exact aceleași valori ale ambilor indicatori (situate ușor peste media UE) la fel ca și Malta.

De remarcat că, pe fondul problemelor grave cu care se confruntă, Grecia a coborât sub Malta și se va intersecta anul acesta cu Cehia la nivelul PIB/locuitor, deși păstrează încă o performanță mult mai bună la nivelul AIC/locuitor, cea mai mare din a doua parte a clasamentului. Prin contrast, în Estonia se trăiește semnificativ sub posibilitățile exprimate sintetic de PIB/locuitor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: