Preşedintele Klaus Iohannis a primit vineri, la Palatul Cotroceni, în cadrul consultărilor pentru formarea noului Guvern, delegaţia UNPR, condusă de Gabriel Oprea, fără să adreseze un mesaj în debutul întâlnirii, aşa cum a făcut până acum la toate celelalte întâlniri care au avut loc joi. Discuţiile au durat doar 10 minute.
Din delegaţia UNPR fac parte liderul Gabriel Oprea, senatorul Haralambie Vochițoiu, secretarul general Neculai Onţanu, secretarul general adjunct Ion Toma şi Simona Man.
Klaus Iohannis i-a întâmpinat pe membrii delegaţiei UNPR, strângându-le mâna şi spunându-le „Bună ziua”, iar apoi i-a invitat să ia loc. După ce s-au aşezat la masă, Klaus Iohannis a aşteptat câteva secunde, uitându-se către presa prezentă la debutul întâlnirii, după care i-a rugat pe jurnalişti să părăsească sala.
Preşedintele nu a adresat niciun mesaj delegaţiei UNPR şi nu a discutat cu aceştia, aşa cum a făcut, joi, în debutul consultărilor cu PSD, PNL, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor.
La ieşirea de la Palatul Cotroceni, Gabriel Oprea a exprimat sprijinul UNPR pentru viitoarele soluţii propuse de Cotroceni: „Susţinem alegerile anticipate sau orice formulă pe care preşedintele o va dori după consultări.”