joi

25 aprilie, 2024

6 noiembrie, 2016

autostrada-suplacu-barcau-bors-foto-actual-de-clujCompania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit o notificare de reziliere a contractului din partea constructorului tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău – Borş, parte a Autostrăzii Transilvania, anunță un comunicat al CNAIR .

Notificarea vine după ce CNAIR i-a aplicat penalități de 75 de milioane de lei din cauza întârzierii lucrărilor.

„De la emiterea Ordinului de Începere (luna iunie 2015) pentru execuţia lucrărilor aferente autostrăzii Suplacu de Barcău – Borş, CNAIR a solicitat antreprenorului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, urmărind în paralel activitatea desfăşurată pe şantier. În toată această perioadă, antreprenorul şi-a demonstrat incapacitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale prin lipsa de mobilizare în vederea finalizării lucrărilor la acest obiectiv”, se arată în comunicat.


Având în vedere întârzierile înregistrate la lucrările de execuţie pentru autostrada Suplacu de Barcău – Borş, CNAIR a emis penalităţi în valoare de 75 milioane lei. De asemenea, în acelaşi context, „compania şi-a arătat intenţia de a rezilia contractul, luând în calcul şi relicitarea proiectului, astfel încât acest obiectiv să poată fi finalizat”. În consecinţă, „firma constructoare, demonstrând că este în incapacitate financiară şi organizatorică, a transmis o notificare prin care solicită rezilierea contractului”, mai menţionează CNAIR.

„Singura opţiune pe care o poate lua compania este aceea de a rezilia actualul contract şi de a relicita proiectul”, arată administratorul infrastructurii rutiere.

Cronologia

  • Bechtel realizase aproximativ 50% din tronsonul 3C Suplacu de Barcău – Borș, care are o lungime totală de 64 de km
  • în 2013 a fost reziliat contractul cu Bechtel
  • în martie 2015 licitația pentru acest tronson a fost câștigată de asocierea româno-spaniolă Corsan – Corviam Construccion SA – Consinit SRL – Road Consulting& Design Solution SRL – Via Design SRL
  • valoarea contractului este de 701.000.000 de lei, fără TVA
  • tronsonul trebuia finalizat până în iulie 2017
  • nu s-a lucrat nimic până acum


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: