vineri

26 aprilie, 2024

23 ianuarie, 2022

Deși s-a majorat în noiembrie 2021 cu 16,1% pe seria brută în raport cu luna anterioară și cu 3,9% față de noiembrie 2020, volumul lucrărilor de construcții a rămas încă mai scăzut pe primele 11 luni față de aceeași perioadă a anului trecut (-1,2%), potrivit datelor publicate de INS.

Reamintim că rezultatul prognozat oficial pentru anul trecut a fost ajustat brusc de la +6,1% în prognoza de vară la doar +0,2% în cea de toamnă dar sunt puțin șanse să se obțină chiar și acest din urmă rezultat. Pe seria ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, avansul lunar a fost semnificativ mai redus (+7,9%) iar față de aceeași lună din 2020 creșterea a fost de doar +2%, în timp ce indicatorul cumulat la 11 luni arată ceva mai bine (-0,9%).

Astfel, după ce a contribuit la limitarea scăderii la începutul pandemiei (sectorul construcțiilor nu va aduce în 2021 o contribuție pozitivă la avansul economic (cel mai recentă influență a fost -0,3 puncte procentuale în T3), ceea ce ar putea influența decisiv nerealizarea potențială a nivelului de 7% pentru majorarea PIB în termeni reali.


Reamintim că în 2020, construcțiile au avansat cu +9,3% ( date semidefinitive) iar cele +0,5 puncte procentuale aduse au limitat declinul întregii economii la doar -3,7%. Chestiunea afectează întreaga proiecție pe termen mediu făcută de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, o remediere a situației fiind de mare necesitate, mai ales dacă se compară cu proiecția pentru rezultatul economic la care ar urma să contribuie.

Situația în structură dezvăluie cauza declinului deloc aparent

Defalcarea evoluțiilor pe elemente de structură și obiecte de construcții dezvăluie cauzele contradicției aparente între percepția publică și realitatea din acest sector economic. Construcțiile noi (+6,6% brut cumulat la 11 luni și +8,1% ritm anual pe noiembrie 2021) și clădirile rezidențiale (+29,6%, respectiv un fulminant +42,9% în aceiași termeni) se prezintă foarte bine.

Cu toate acestea, reparațiile capitale (după cum atrăgea atenția și un raport recent al BNR) au avut o situație dificilă, cu scăderi de -23,4% cumulat la 11 luni și șanse foarte timide de revenire ( -20,6% ritm anual în noiembrie 2021). Dacă întreținerea și reparațiile curente sunt în curs de ameliorare (-11,5% cumulat dar +3,5% în penultima lună a anului trecut), construcțiile inginerești (care includ eterna problemă a autostrăzilor) au rămas pe minus și pe perioada de la începutul anului (-8,1%) și în noiembrie 2021 (-5,5%).

Per total, există anumite semne de revenire și canalizare a lucrărilor spre unele segmente deficitare, dar suntem departe de trendul pozitiv scontat pentru a susține durabil o dezvoltare robustă pe termen mediu. Îndeosebi acolo unde avem nevoie presantă de îmbunătățire a infrastructurii și obiectivelor industriale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: