Consiliul Național al Elevilor (CNE) a depus o plângere prealabilă în contenciosul administrativ prin care cere abrogarea ordinului privind obligativitatea cursurilor online. Nu se poate impune o asemenea măsură cât timp sute de mii de elevi nu au posibilitatea de a accesa resursee educaționale online și rămân în afara sistemului de învățământ, întrucât nu au device-urile necesare sau internet.
Ministerul Educației și Cercetării nici măcar nu a realizat o centralizare exhaustivă a cazurilor de elevi și cadre didactice dezavantajate, fără infrastructura necesară, se precizează în comunicatul CNE.
Comunicatul integral al CNE:
Consiliul Național al Elevilor cere dreptate în educație!
Zilele trecute, Ministerul Educației și Cercetării a emis un ordin prin care instituia, printre altele, obligația tuturor elevilor de a participa la ore în mediul online, fără a le pune la dispoziție și instrumentele necesare. Astfel, sute de mii de elevi din România se află în imposibilitatea de a accesa resurse educaționale online, fiind lăsați în afara sistemului de învățământ.
În săptămânile ce au urmat măsurii de închidere a școlilor, s-a recomandat desfășurarea cursurilor în spațiul online. Societatea civilă a subliniat în repetate rânduri faptul că nu toți elevii și profesorii au acces la device-uri electronice (telefon mobil, tabletă, PC, laptop) sau Internet și a solicitat demararea urgentă a procedurilor de achiziție de instrumente digitale de către Guvernul României, pentru a garanta participarea la educație a tuturor beneficiarilor primari pe timp de pandemie. Însă, din păcate, măsurile întârzie să apară, iar Ministerul Educației și Cercetării nu a realizat încă o centralizare a cazurilor de elevi și cadre didactice dezavantajate.
În prezent, România este statul european cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor. Peste o treime (38,1%) dintre copiii României sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă că trăiesc în gospodării cu o intensitate scăzută a muncii sau se confruntă cu deprivarea materială ori cu un nivel scăzut al veniturilor (de exemplu, pentru o familie cu doi părinți și doi copii, un venit scăzut înseamnă un venit sub 1946,7 lei/lună).
Din acest motiv, Consiliul Național al Elevilor a formulat o plângere prealabilă adresată Ministerului Educației și Cercetării, prin care solicităm abrogarea OMEC nr. 4135/2020, în temeiul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Acțiunea întreprinsă de structura noastră survine dintr-o necesitate, fiind motivată de măsurile discriminatorii adoptate recent de Minister.
„Încă de la începutul lunii martie, când cursurile au fost suspendate din cauza crizei provocate de COVID-19, Consiliul Național al Elevilor a înaintat propuneri către Ministerul Educației și Cercetării pentru garantarea accesului la educație. Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4135/2020 limitează dreptul la educație nu doar pentru cei 300.000 de elevi din comunitățile social-dezavantajate, ci pentru toți elevii care nu au confortul de a participa la cursurile online din diverse motive cât se poate de obiective: într-o familie cu un singur calculator în casă, cu părinți ce îl utilizează pentru a realiza telemunca, școala online devine o utopie. Ministerul Educației și Cercetării a decis să lase în afara sistemului educațional sute de mii de elevi, iar noi, cei care milităm pentru principiul echității în sistemul de învățământ preuniversitar, nu putem tolera o astfel de politică educațională. Am formulat o plângere prealabilă în temeiul legal prezentat în Legea contenciosului administrativ, prin care solicităm Ministerului abrogarea OMEC nr. 4135/2020. Astăzi, 27 aprilie 2020, MEC încă nu a prezentat un plan concret pentru respectarea dreptului la educație pentru toți copiii pe care noi îi reprezentăm, iar această încălcare flagrantă a unui drept fundamental nu poate fi trecută cu vederea de reprezentanții elevilor. Dacă Ministerul a decis să impună măsuri de continuare a procesului educațional doar pentru o parte dintre elevi, condiționând accesul la educație pe criteriul social și economic, noi nu vom face acest lucru și vom lupta pentru ca acei elevi să beneficieze de procesul instructiv-educativ, așa cum prevede și Constituția României. Educația nu ar trebui să fie despre majorități și minorități, ci despre fiecare elev în parte.”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Situația nevoilor centralizate la Ministerul Educației
Conform organizației nonguvernamentale Narada, ce colaborează cu Ministerul Educației, nevoile urgente în domeniu arată astfel:
- 20.349 elevi au nevoi urgențe
- 9.963 elevi au nevoie de access la internet
- 6.703 tablete necesare pentru elevi
- 130 laptopuri necesare pentru profesori
- 153 profesori au nevoie de licențe software
Datele nu reprezintă o situație exhaustivă, ci doar nevoile transmise de mai puțin de 700 de profesori:
-
480 profesori au aplicat doar pentru elevii lor
-
184 profesori au aplicat doar pentru ei
Reamintim că România este statul UE cu cea mai mare rată a copiilor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, adică fără nevoi de bază asigurate, în cazul cărora nu poate fi luat în calcul accesul la un computer sau smarthone și la internet. 38,1% din copii români cu vârste până la 18 ani se aflau într-o astfel de situație în 2018: