4 octombrie, 2014

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de către SC Pro TV SA, a anunţat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de agenţia MEDIAFAX.

Investigaţia are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă al Pro TV, manifestat prin modul prin care îşi comercializează canalele de televiziune începând cu luna iulie 2013, mai precis de la data emiterii ofertei generale a Pro TV pentru retransmiterea serviciilor de programe audiovizuale şi radio.

Investigaţia a fost declanşată ca urmare a unei plângeri, dar Consiliul Concurenţei nu a precizat cine a făcut sesizarea. Surse din piaţa media au declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, că sesizarea a fost făcută de UPC.


UPC a reclamat un preţ mai ridicat solicitat de ProTV pentru retransmiterea programelor faţă de cel cerut altor competitori.

În cadrul investigaţiei declanşate, Consiliul Concurenţei a efectuat o inspecţie inopinată la sediul SC Pro TV SA. Documentele ridicate în cadrul acestei inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial. Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei nici în ceea ce priveşte vinovăţia întreprinderii investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate.

Amenda pe care o riscă Pro TV este de 2 – 4% din cifra de afaceri.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: