luni

22 aprilie, 2024

20 februarie, 2017

Consiliul Concurenței a demarat o investigație sectorială pe piața carburanților, pentru a analiza de ce prețurile în România sunt mai mari decât media din Uniunea Europeană, a declarat, luni, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, într-o conferință pe teme energetice.

„Prețurile sunt apropiate în toată Europa și este ceea ce ne așteptam, iar faptul că avem resurse este mai puțin important. Problema nu cred că se pune la modul: avem resurse, de ce nu avem prețul mai mic? Întrebarea este de ce de un an de zile este mai mare decât media UE? Aici căutăm o explicație, pentru că, tradițional, prețul în România era un pic sub medie. De undeva de la începutul anului trecut suntem peste medie, vorbim de prețul fără taxe. Cu taxe, suntem jos, statul român taxează mai puțin decât alte state. Unde intervin companiile este partea fără taxe. Este o evoluție relativ nouă pe care nu o înțelegem pe de-a-ntregul, așa că am lansat o investigație. Ei vor primi o serie de întrebări la care sunt obligați să răspundă legal. Vrem să înțelegem exact care sunt schimbările care au dus la această evoluție, pentru noi surprinzătoare”, a spus Chirițoiu, citat de Agerpres.

Piața carburanților din România este concurențială, iar prețurile din țara noastră sunt printre cele mai mici din Europa, a declarat, joia trecută, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, într-o conferință de presă.


Ea a precizat că datele de pe site-ul Comisiei Europene privind prețurile la carburanți din diferite țări nu sunt tot timpul comparabile, întrucât conțin elemente diferite.

Consiliul Concurenței a realizat o analiză a prețurilor carburanților din România, în comparație cu cele de pe piețele europene, în perioada 5 ianuarie — 5 iulie 2016, și a publicat un raport în luna octombrie 2016 potrivit căruia piața analizată are o structură de oligopol.

„Sectorul comercializării cu amănuntul de carburanți (benzină și motorină) ocupă un loc important în economia românească, având impact direct asupra celorlalte sectoare economice, precum și asupra consumatorilor. Caracteristicile principale ale acestui sector nu diferă foarte mult de restul țărilor europene, structura acestuia fiind, în linii mari, de oligopol. Mai exact, cea mai mare parte a ofertei de pe această piață este concentrată în portofoliul unui număr restrâns de companii petroliere (OMV Petrom, Lukoil, Rompetrol, MOL, Gazprom, SOCAR și NIS). Pe această piață mai activează, de asemenea, o serie de întreprinderi neintegrate vertical, cu resurse financiare inferioare celor din prima categorie, care administrează stații de distribuție carburanți”, se arată în raport.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: