15 ianuarie, 2018

Consiliul Concurenţei a amendat cu 3.056.314 lei (aproximativ 655.904 euro) companiile CRH Ciment (România) SA şi Comnord SA pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă.

Potrivit unui comunicat al instituției emis luni, în cadrul analizei tranzacţiei prin care CRH Ciment (România) SA a devenit unic acţionar al CRH Comnord SA, Autoritatea de Concurenţă a constatat că o operaţiune anterioară (respectiv cea prin care CRH Ciment România SA şi Comnord SA au preluat împreună CRH Comnord SA) nu a fost notificată şi autorizată, conform normelor în domeniu.

Legislaţia în domeniul concurenţei interzice punerea în aplicare a unei concentrări economice, înainte de notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie a Consiliului Concurenţei.


CRH Ciment (România) SA face parte din grupul CRH, activ la nivel internaţional în sectorul fabricării şi comercializării cimentului, betonului şi al altor materiale de construcţii.

Compania Comnord SA are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.

CRH Ciment (România) SA şi Comnord SA au recunoscut încălcarea legii şi, ca urmare, au beneficiat de reduceri ale amenzilor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: