luni

22 aprilie, 2024

7 iunie, 2019

MAE român  consideră inacceptabil limbajul utilizat de oficialul MAE ungar ca reacţie la evenimentele de la Valea Uzului şi anunță că a trimis MAE ungar o notă de protest faţă de profanarea simbolurilor statale ale României în cursul unei manifestaţii neautorizate la Ambasada României de la Budapesta, în prezenţa echipajelor poliţiei ungare.

Conflictul diplomatic româno-ungar escaladează rapid după evenimente care puteau fi anticipate și evitate.


Vineri, în fața Ambasadei României de la Budapesta, s-a derulat o manifestație neautorizată a Mişcării celor 64 de Comitate şi a Partidul Mi Hazank, în timpul cărora, anunță MAE român, ”au fost profanate simbolurile statale ale României”.
Diplomația română a transmis imediat MAE ungar o notă verbală în care solicită imperativ autorităţilor ungare să descurajeze şi să condamne prin toate instrumentele legale la dispoziţie aceste manifestări şi, de asemenea, să demareze cu celeritate o anchetă cu privire la vinovaţi şi la pasivitatea echipajelor de poliţie.

Înainte de aceste evenimente, în cursul dimineții, ambasadrul român la Budapesta a fost invitat pentru discuții de MAE ungar. Nu a onorat invitația. MAE precizează că întâlnirea nu a fost refuzată de partea română, ci că aceasta a propus ca întrevederea să aibă loc în cursul zilei de luni, 10 iunie.

Guvernul Ungariei a transmis joi seara Cabinetului Dăncilă o notă de protest cu privire la incidentele de joi din Cimitirul Militar din Valea Uzului. Levente Magyar, secretarul de stat din Ministerul ungar al Afacerilor Externe, a catalogat drept inacceptabil faptul că România tolerează atrocităţi, care “în barbarismul lor” evocă cea mai dură provocare a maghiarilor.

Și UDMR consideră că incidentele de joi de la cimitirul din Valea Uzului au reprezentat un act de vandalism şi de barbarie, iar  preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat la RFI că UDMR va sesiza forurile internaţionale.

Mărul discordiei


În Valea Uzului, județul Harghita, cu sprijinul guvernului ungar, a fost amenajat un cimitir militar dedicat soldaţilor maghiari căzuţi în 1916 pe front.

Administrația locală din Dărmănești, județul Bacău, a decis să amplaseze în cimitirul din Valea Uzului și cruci în memoria soldaților români căzuți pe front în 1916.

Mai mulţi etnici maghiari au format, joi, un lanţ uman pentru a nu permite cetățenilor români din Bacău să intre în Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, acolo unde aceștia anunțaseră cu o zi înainte că merg să serbeze Ziua Eroilor.

Incidentele au escaladat și mai mulți români au rupt poarta cimitirului și au pătruns în incinta acestuia. Mai mulți maghiari au fost loviți cu steaguri, pietre și au fost scuipați, pe fond de melodii patriotice, imnul României și în scandări precum „Marș afară” sau „Marș la Budapesta”. În cele din urmă, maghiarii au părăsit zona și asociațiile românilor, în frunte cu preoți, au pus lumânări la morminte și s-au ținut slujbe de comemorare.

Printre românii veniți să serbeze Ziua Eroilor s-a numărat și fostul general Mircea Chelaru.

Conflictul mocnea de câteva săptămâni: crucile eroilor români puse de cei din Dărmănești (județul Bacău) în cimitirul celor din Valea Uzului  (județul Hargita) fuseseră profanate prin acoperirea cu saci negri. 
Aceasta a fost scânteia și nu e clar cine a aprins-o, așa cum încă nu e clar cine suflă în ea. 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: