CursDeGuvernare.ro, organizează luni, 26 noiembrie, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie a României, o conferință pe tema imprevizibilei legislații fiscale și așteptările pentru anul 2019, cu speakeri de marcă din mediul public și privat. VEZI Agenda și Formularul de înscriere, mai jos.
Evenimentul va avea loc la amfitreatrul A.I.Cuza al Camerei de Comerț și Industrie a României, Bd. Octavian Goga nr.2, între orele 9,30 – 14,00 – luni, 26 noiembrie.
Participarea este gratuită, în condițiile confirmării prin completarea formularului de la finalul textului.
***
Argumentul:
Avem așa:
Pe de o parte, promisiunile autorităților de-a pune ordine în Codurile fiscalității – rămase fără viziune și fără coerență încă de la pripita lor legiferare din 2017 – par să se lase așteptate.
Pe de altă parte: presiunile asupra bugetului se întețesc, investițiile publice, de care mediul de afaceri are nevoie ca de aer, sunt într-un declin al cărui capăt nu-l vede nimeni, ISD au coborât până la întâlnirea cu sumele trimise acasă de expații noștri.
Și, pe de a treia parte: toate experiențele ultimilor ani ne-au arătat că orice dificultate a bugetului e rezolvată peste noapte cu noi modificări ale Codurilor, care iau prin surprindere pe toată lumea. Care sunt punctele sensibile dintre mediul de afaceri și administrația fiscală și generală, astfel încât taxele să însemne dezvoltare, coerența legislației să fie garantată iar facilitățile să fie îndreptate acolo unde economia se împotmolește?
În definitiv: la ce să ne așteptăm, după tot acest desen, de la anul 2019?
Câteva scenarii, busole și hărți de navigație prin imprevizibila legislație fiscală – singurul instrument adevărat cu care un guvern poate modela economia și dezvoltarea. Nu „poate”: ci „ar putea”.
AGENDA
Triunghiul „Fiscalitatea 2019 – Economia reală – Buget”. Când și cum punem ordine și coerență în Coduri |
|
09.00 – 09.30 | Înregistrarea participanților |
09.30 – 11.15 | Panel 1.În ce fel de fiscalitate „jucăm”:
O perspectivă dinspre Bugete, dinspre Dezvoltare, dinspre necesitățile României |
Vorbitori:
Bogdan VIȘAN, secretar general adjunct, Camera de Comerț și Industrie a României Radu OPREA, ministrul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Ionuț DUMITRU,Preşedinte, Consiliul Fiscal Florin CÎȚU, Comisia buget&finanțe, Senatul României Eugen RĂDULESCU, director, Direcția de Stabilitate Financiară, BNR Gabriel BIRIȘ, Partener, Biriș-Goran Q&A |
|
11.15 – 11.40 | Pauză de cafea |
11.40 – 13.30 | Panel 2. Fiscalitatea, din perspectiva economiei reale și a societății |
Vorbitori:
Felix PĂTRĂȘCANU, CEO, Fan Courier Daniel ANGHEL, Lider Departament de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România Angela ROȘCA, Managing Partner, Tax House Alexandra SMEDOIU, Partener, Deloitte România Alex MILCEV, Tax & Law Services Leader, EY România Mihai CHIRICA, Primar, Iași Q&A |
Parteneri:
DELOITTE BIRIȘ GORAN EY Romania BANCA TRANSILVANIA
PwC Romania FARMEC URSUS Breweries PIAROM
Participarea este liberă, numai cu înregistrare în avans aici:
Evenimentul se înscrie în seria conferintelor CursDeGuvernare.ro (exemple de abordare, nuanță a temelor și speakeri – AICI).
Organizațiile interesate de tema conferinței sunt rugate să disemineze invitația către membrii lor.
Notă: Dezbaterile se vor desfășura în limba română.