luni

25 martie, 2024

14 septembrie, 2021

Confederația Patronală Concordia a transmis mați o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidențiale și partidelor parlamentare în care lansează un apel către ”toți liderii politici pentru a găsi o cale rapidă de a ajunge în cel mai scurt timp la numitorul comun care să asigure bunăstarea României și a cetățenilor ei”.

Scrisoarea deschisă:

Membrii Confederației Patronale Concordia își exprimă speranța că momentul de criză politică pe care îl traversează România se va încheia cât mai repede. Așteptările cetățenilor, pe care și mediul de afaceri le împărtășește deopotrivă, sunt ca reprezentanții lor în Parlamentul și Guvernul României să pună în plan secund problemele de partid cât și agendele politice imediate atunci când mize sociale și economice cu impact major asupra vieților tuturor reclamă unitate și colaborare.

Doar astfel  putem ca împreună, cetățeni, autorități și mediu de afaceri să reușim să profităm de momentul de creștere economică în care ne aflăm pentru a construi un viitor național și european sustenabil și productiv.


Am făcut cu toții eforturi pentru a depăși obstacolele ridicate de pandemie și, în ciuda dificultăților, am reușit împreună să revenim repede la creștere economică. Este un moment de construcție, nu de dezbinare. Prelungirea crizei politice ar putea însemna pași mari înapoi, care să ne greveze viitorul.

Presiunea pe cursul valutar, inflația, punerea în pericol a țintei de reducere a deficitului, posibile sincope în implementarea PNRR sau absorbția de fonduri europene ar putea deraia România din procesul de dezvoltare în care se află. Mai mult, transformarea digitală și tranziția la economia verde, ca și alte reforme structurale încă necesare, vor fi greu de dus la capăt într-un climat de instabilitate și fără o viziune comună de dezvoltare națională.

Stabilitatea și predictibilitatea sunt elementele cheie ale deciziilor de investiții, iar o criză politică prelungită ar putea afecta chiar și proiectele aflate în curs de implementare. O astfel de criză vine doar să adauge la incertitudinea creată deja de pandemie. Concordia este promotor al dialogului pentru dezvoltare, convinsă că acesta este singurul mod în care se poate ajunge la o soluție care să servească intereselor cetățenilor.

De aceea, membrii Concordia fac un apel la toți liderii politici pentru a găsi o cale rapidă de a ajunge în cel mai scurt timp la numitorul comun care să asigure bunăstarea României și a cetățenilor ei, precum și încrederea acestora că interesele lor primordiale, sociale și economice, se află mai presus de mize și calcule politice imediate.


Concordia reprezintă 15 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naționale și este partener de dialog social, reprezentativă la nivel național. Cu un total de peste 350.000 de angajați în peste 2000 de firme mari și mici, cu capital străin și autohton, Concordia este singura organizație din România membră în BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: