Cele 6 bombe care au aruncat în aer deficitul pe ultima sută de metri

Deficitul de 4,4% din PIB, aprobat de guvern joi seară la ultima rectificare, este rezultatul unei construcții bugetare făcute în martie 2019 de către guvernul… Mai mult›
28.11.2019
Germania, în criza psihologică dintre post-naționalism și ”Germany-first”: interviu cu Jan Techau

Textul de mai jos e o scurtă înșurire de fragmente din interviul acordat CRONICILOR Curs de Guvernare de Jan Techau – directorul Programului Europa de… Mai mult›
28.11.2019
Starea Sănătății în UE 2019 / Problema României: Dependența de serviciile spitalicești, cauza principală a ineficienței sistemului

Cheltuielile pentru sănătate ale României au atins un minim istoric și sunt cele mai mici din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca… Mai mult›
28.11.2019
Experiența finlandeză – mic curs de civilizare digitală. Ce ar fi trebuit să facă ANAF pentru informatizare, transparență, eficiență

România a ratat ocazia de a avea un sistem modern, informatizat, de colectare a taxelor, deși s-a bucurat atât de expertiză din partea Băncii Mondiale… Mai mult›
28.11.2019

Conducerea PSD, ședință pe tema remanierii anunțate de Mihai Tudose
de Vladimir Ionescu 10.10.2017
Liderii PSD se întâlnesc, marți, în jurul orei 13,30, la sediul partidului pentru a discuta pe tema remanierii guvernamentale anunțată de premierul Mihai Tudose, anunță Agerpres, care citează surse politice.
Comitetul Executiv, organismul abilitat statutar să decidă eventuale schimbări în Guvern, la care participă președinții tuturor filialelor, a fost convocat pentru ora 17.00, marți.
Sursele citate de Agerpres au confirmat întâlnirea pe care prim-ministrul a avut-o luni la Palatul Victoria cu mai mulți șefi de organizații și alți lideri ai partidului și au precizat că la momentul la care Mihai Tudose a avansat varianta demisiei sale din funcție între cei care i-au cerut acestuia să nu facă gestul s-au numărat vicepremierul Marcel Ciolacu, președintele PSD Olt, Paul Stănescu, Marian Neacșu, secretar general al PSD, și Niculae Bădălău, președintele executiv al formațiunii.
Premierul Mihai Tudose a anunțat luni seară că urmează o ”miniremaniere guvernamentală”, precizând că va lua o decizie săptămâna aceasta cu privire la plecarea unor miniștri din Guvern.
Șeful Guvernului a anunțat că va cere plecarea din guvern a cinci membri ai cabinetului său. În acest context, întrebat la Antena 3 dacă va cere plecarea din Executiv a miniștrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie, prim-ministrul a precizat: ”Ați înțeles bine (…) Mai am încă doi colegi pe care îi voi ruga să părăsească Guvernul, (…) din cauza lipsei de performanță”.
Legat de posibilitatea demisiei sale, premierul Tudose a afirmat, luni, că situația din prezent de la nivelul Executivului ”poate e un pic” asemănătoare cu cea a Guvernului Grindeanu, precizând însă că mai mulți colegi din PSD i-au cerut să nu plece de la conducerea Executivului.
”În cursul după-amiezii și serii am avut biroul plin de colegi, de președinți de organizație, care au venit să-mi ceară să nu plec. Situația poate e un pic (…) ca acum 100 de zile, primele 100 de zile din Guvernul Grindeanu, numai că e un pic pe dos. Atunci, mai multă lume îi cerea să plece. Mie mi-au cerut să nu plec, să nu cumva să plec”, a declarat Mihai Tudose, fiind întrebat la Realitatea TV dacă nu îi este teamă de o eventuală reacție a colegilor din PSD asemănătoare cu aceea pe care au avut-o în cazul lui Sorin Grindeanu.