joi

25 aprilie, 2024

8 ianuarie, 2021

Președinta democrată a Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, Nancy Pelosi (foto), a declarat joi că demiterea lui Donald Trump este o ”urgență de maximă importanță”, acuzându-l pe acesta și pe susținătorii săi de participare la o ”tentativă de lovitură de stat”, scrie CNN.

Nancy Pelosi i-a cerut vicepreședintelui Mike Pence să invoce imediat cel de-al 25-lea amendament din Constituţie pentru a-l declara pe Donald Trump ”inapt” să guverneze, afirmând că speră să obțină răspunsul ”astăzi”.

Amendamentul 25 al Constituției americane reglementează succesiunea prezidențială și felul în care se ocupă funcția de președinte sau președinte interimar în cazul vacantării sale prin deces sau incapacitate de îndeplinire a atribuțiilor. Printre prevederi este inclusă și clauza conform căreia vicepreședintele și cabinetul pot, cu o majoritate de voturi, să declare că președintele este inapt de a își îndeplini atribuțiile și să îl îndepărteze din funcție. În acest caz, Mike Pence ar deveni președinte sau președinte interimar.


Dacă Pence nu acționează, Congresul ”ar trebui să fie pregătit pentru o procedură de destituire”, a adăugat ea.

Majoritatea legislatorilor care au ridicat problema îndepărtării lui Trump sunt democrați, însă printre aceștia se numără și câțiva republicani care au avut atitudini critice față de președinte.

Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedură înscrisă în Constituţia americană prin care Congresul poate, în urma unei investigaţii, să acuze un oficial al puterii executive de „infracţiuni şi delicte grave” şi apoi să îl demită în urma unui proces politic. Prerogativa de acuzare aparţine Camerei Reprezentanţilor, în timp ce prerogativa judecării cazului aparţine Senatului.

Destituirea necesită votul unei majorităţi de două treimi dintre senatori.


Donald Trump a mai fost pus sub acuzare anterior de Camera Reprezentanților, la începutul anului trecut, însă a fost achitat rapid de Senatul controlat de republicani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: