11 septembrie, 2023

Confederația Concordia cere Guvernului să reformeze și să simplifice administrația, să oprească risipirea fondurilor publice, să digitalizeze ANAF și să construiască bugetul după posibilităţi, nu după nevoi, avertizând că solidaritatea nu poate fi un cec în alb.

„Mesajul nostru este simplu. Trebuie reformată şi simplificată administraţia, oprită risipa, digitalizat ANAF-ul. Guvernul, la fel ca orice firmă privată, trebuie să-şi construiască bugetul după posibilităţi, şi nu după nevoi. Ştim cu toţii că posibilităţile sunt întotdeauna limitate, pe când nevoile au fost şi vor fi infinite. Nu acest guvern şi nu această coaliţie au inventat modul arbitrar de a lua decizii. Modul acesta de lucru este împământenit de un sfert de secol, dar acestui guvern şi acestei coaliţii îi cerem să-l oprească. Se tot vorbeşte despre eliminarea unor facilităţi fiscale introduse recent. Facilităţile pentru domeniul construcţiilor sau al agriculturii au fost prezentate la introducere ca o componentă importantă a politicii economice de dezvoltare, gândite de Guvern”, a declarat Dan Şucu, citat într-un comunicat transmis luni de Confederația Concordia.

Despre eliminarea facilităților fiscale: Introduse și anulate fără studiu de impact

„Acum, la fel de arbitrar precum le-a introdus, Guvernul doreşte să le elimine şi fundamentează decizia aritmetic, simplist. Totul este făcut pe grabă, totul este urgent, arbitrar! Solicităm Guvernului să nu mai eludeze Legea Dialogului Social şi să dialogheze aşezat, fără grabă, cu cifre şi argumente în faţă, cu confederaţiile patronale reprezentative. Solicităm, de asemenea, să nu mai ignore opiniile Consiliului Fiscal sau cele venite din partea Consiliului Economic şi Social. Cerem ferm transparenţă şi ne exprimăm speranţa că vom ieşi din această noua criză prin dialog şi raţiune”, mai precizează Dan Şucu.

Este greu de acceptat o creştere a procentului veniturilor în PIB, dacă banii nu sunt cheltuiţi responsabil și ANAF nu combate evaziunea


„Această lipsă de încredere poate să fie corectată doar dacă politicienii decid, în sfârşit, să spună stop-joc: fără risipa banilor publici, fără impunitate în faţa legii, fără evaziune fiscală, ci cu digitalizarea ANAF, evaluări ale cheltuielilor conform normelor OCDE, reformă administrativă din temelii şi un nou Cod Fiscal simplu, predictibil, fără portiţe, pentru o Românie cu ambiţii regionale. Situaţia în care ne aflăm este rezultatul unor decizii politice, nu doar ale acestui Guvern, ci ale tuturor guvernelor României, fiind imperativ ca politicienii să îşi asume responsabilitatea şi să comunice paşii pe care îi vor lua pentru eficientizarea aparatului de stat şi eliminarea risipei”, se mai precizează în comunicat.

Modul discreționar de a decide în probleme de interes general trebuie să înceteze

„O companie într-o situaţie similară ar falimenta, dar nu ajunge aici pentru că se adaptează din timp”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Aceştia subliniază că Guvernul se confruntă cu o criză de încredere cauzată de lipsa de transparenţă în legătură cu un subiect care va afecta zeci de mii de companii şi milioane de angajaţi.

„Este, deci, imperativ ca acesta (Guvernul, n.r.) să publice un material oficial cu măsurile avute în vedere. Politicienii au obligaţia de a nu mai mima dialogul social folosind ca justificare urgenţa unor măsuri. Dacă nu fac un efort de a discuta problemele serioase din timp, totul va fi mereu urgent şi făcut pe ultima sută de metri. Acest mod discreţionar de a decide în probleme de interes general trebuie să înceteze, este nevoie de consultare şi cerem ca vocea celor reprezentativi să fie luată în considerare”, mai menționează comunicatul.


Orice discuţie cu privire la acoperirea deficitului bugetar trebuie să pornească de la acţiuni concrete, credibile şi hotărâte de eficientizare a cheltuielilor publice şi de reformă profundă a autorităţii fiscale, a cărei digitalizare, spre exemplu, este tergiversată de ani de zile, adaugă sursa citată.

„Contribuabilii cinstiţi, companii şi indivizi, nu pot fi sacul fără fund, iar cei care s-au obişnuit să eludeze sau să încalce legea să continue să o facă nestingheriţi. Solicităm public Guvernului şi Parlamentului să ia toate măsurile necesare pentru a reduce evaziunea fiscală, întrucât deficitul de colectare a TVA în România este la cele mai ridicate cote din UE. Este inadmisibil să nu colectăm o treime din TVA-ul datorat”, se mai spune în comunicat.

Solidaritatea nu poate fi un cec în alb

Reprezentanţii Concordia susţin că o parte dintre măsurile vehiculate în spaţiul public îi îngrijorează din cauza efectelor pe care le anticipează.

„Unele dintre ele vor genera creşteri de preţuri sau vor reduce semnificativ profiturile şi, respectiv, investiţiile companiilor. Altele vor crea probleme mari unor industrii, fără a aduce la bugetul de stat sume semnificative sau, mai rău, prin efectul de restrângere a activităţii economice, sumele totale colectate vor fi, în final, mai mici. Altele ridică serioase semne de întrebare legate de fundamentarea lor economică. Nu se poate ca unele sectoare cheie să fie afectate concomitent de patru sau chiar mai multe măsuri în acelaşi timp. Nu se poate să nu existe un calendar de implementare în timp, care să respecte măcar termenul de minim 6 luni impus de Codul Fiscal. Înţelegem solicitările pe care le primim de a fi solidari şi constructivi pentru ca România să poată traversa această criză bugetară. Şi suntem, dar această solidaritate nu poate fi un cec în alb”, mai precizează Confederația Concordia.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: