joi

18 aprilie, 2024

30 mai, 2013

România ocupă locul 55 din 60 de state prezente topul competitivității realizat de Institutul Internaţional pentru Managementul Dezvoltării (IMD) din Elveţia. În ultimul an, țara noastră a coborât cu 2 locuri, ajungând la minimumul ultimilor 11 ani.

România a fost inclusă în studiul World Competitiveness Yearbook realizat de IMD în anul 2003, când a consemnat şi cea mai bună clasare de până acum, pe locul 43.

Competitivitatea economică a României s-a înrăutăţit ulterior, dar s-a apropiat din nou de acest nivel în 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, când s-a situat pe 44. România a consemnat o cădere majoră în 2009, cu un declin de nouă locuri, până pe 54. La finele lui 2011 România se plasa pe poziţia a 53-a.


Cu un loc înaintea României se află Grecia, profund afectată de criză, care a recuperat, însă, de la locul 58.

Potrivit raportului, problemele României în acest an sunt consolidarea stabilităţii economice, menţinerea atractivităţii pentru investiţii, creşterea potenţialului de inovare al companiilor, în special IMM-uri, îmbunătăţirea ratei de atragere a fondurilor europene, precum şi continuarea restructurării sistemelor de educaţie şi sănătate.

Faţă de anul trecut, în studiu a fost inclusă o singură nouă ţară, Letonia, pe poziţia 41, contribuind astfel la acentuarea declinului României.

Statele Unite au cea mai competitivă economie din lume, urmate de Elveţia, Hong Kong, Suedia, Singapore, Norvegia, Canada, Emiratele Arabe Unite, Germania şi Qatar.


Pe ultimele cinci poziţii, imediat după România, se află Iordania (56), Bulgaria (57), Croaţia (58), Argentina (59) şi Venezuela (60).

Statele din Europa Centrală şi de Est se află în a doua jumătate a clasamentului.

Cea mai competitivă este Lituania (31), urmată de Polonia (33), Cehia (35), Estonia (36), Letonia (41), Rusia (42), Slovacia (47), Ucraina (49), Ungaria (50), Slovenia (52), Grecia (54), România (55), Bulgaria (57) şi Croaţia (58).

IMD foloseşte la determinarea competitivităţii peste 300 de criterii, privind economia, eficienţa autorităţilor şi mediului de afaceri, precum şi infrastructura. Datele statistice sunt completate anual cu un sondaj la care participă directori de companii din ţările analizate. Pentru ediţia din 2013, au fost consultaţi 4.200 de directori executivi, în medie 70 pentru fiecare din economiile incluse în studiu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: