joi

25 aprilie, 2024

10 mai, 2018

Comisia specială pentru legile justiţiei, prezidată de deputatul PSD Florin Iordache (FOTO dreapta), a modificat din nou definiţia erorii judiciare, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale câteva articole din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

PNL şi USR au anunţat că iau în calcul să atace din nou legea la Curtea Constituţională, potrivit News.ro.

Amendamentul depus de PSD şi aprobat joi de Comisia Iordache sună astfel:


„Alineatul (3) al articolului 96 privind eroarea judiciară se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Există eroare judiciară atunci când:

  • a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;
  • b) S-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit şi indubitabil contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile au fost afectate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară”.

De asemenea, Comisia a decis şi modificarea alineatului (4) din articolul 96, astfel:

„Prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară”.


Un amendament propus de deputatul PSD Robert Cazanciuc în timpul şedinţei, privind redefinirea erorii judiciare, a fost respins de Comisia specială, după ce preşedintele acesteia, Florin Iordache, a spus că nu susţine propunerea.

Propunerea lui Robert Cazanciuc sună astfel:

„Nu constituie eroare judiciară jurisprudenţa neunitară, revirimentul jurisprudenţial, interpretările judiciare susceptibile de a fi corectate prin intermediul căilor de atac ordinare sau etraordinare ori prin alte mecanisme ale ÎCCJ sau ale CCR”.

Un alt amendeament propus de PSD şi adoptat îl exclude pe președintele României din procedură:

„Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate”, expresie care înlocuielte forma actuală: „Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii”.

Modificările legii în ansamblul său au fost fost adoptate cu 11 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”.

Raportul comisiei cu modificările menţionate va merge în plenul Camerei Deputaților, se va întoarce la comisie pentru un nou raport destinat Senatului, care se va da votul final.

Astfel, legea va ajunge pentru a treia oară la vot în cele două Camere ale Parlamentului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: