vineri

29 martie, 2024

3 iulie, 2014

Ombudsman-ul European a anunţat joi lansarea unei investigaţii cu privire la activitatea conducerii Comisiei Europene, acuzată că a avut întâlniri secrete cu reprezentanţi ai industriei producătoare de ţigarete.

În urma unor acuzaţii similare, formulate în 2012, fostul Comisar European pentru Sănătate John Dalli a fost nevoit să demisioneze.

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, are termen până la data de 30 septembrie să răspundă Ombudsman-ului, organism cu competenţe în a investiga plângerile formulate la adresa instituţiilor europene, cu privire la presupuse întâlniri ale unor oficiali ai Comisiei cu lobby-işti ai industrei tutunului.

O problemă a Comisiei veche de doi ani


Ombudsman-ul Emily O’Reilly încearcă să afle dacă oficialii Comisiei au încălcat o convenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la influenţa industriei tutunului asupra politicilor din domeniul sănătăţii.

Autorităţile semnatare ale convenţiei, printre care se numără şi Comisia Europeană, sunt obligate să treacă într-un registru public orice întâlnire, inclusiv durata acesteia, a oficialilor cu reprezentanţi ai industriei tutunului.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat joi pentru EurActiv că preşedintele Barroso a primit solicitarea Ombudsman-ului dar a refuzat orice comentariu suplimentar.

Investigaţia demarată de Ombudsman urmează unor plângeri ale Corporate Europe Observatory (CEO), organizaţie din Bruxelles care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre instituţiile europene şi sectorul de lobby.


CEO a urmărit argumentele Comisiei Europene care au condus la demiterea fostului Comisar pentru Sănătate în urma supranumitului scandal “Dallingate”, constatând că persistă anumite “pete albe” ale afacerii.

“Atunci când Comisia a fost întrebată de ce l-a forţat pe John Dalli să demisioneze au fost menţionate anumite reglementări ale ONU, dar John Dalli nu a oferit detalii asupra legăturilor Comisiei cu lobby-ştii din industria tutunului”, a declarat EurActiv Olivier Hoedeman, cercetător al Corporate Europe Observatory.

“Suntem interesaţi în continuare să aflăm ce tip de întâlniri au avut loc şi, mai ales, cine a participat la acestea pentru că ştim că au avut loc întâlniri la cel mai înalt nivel. Jose Manuel Barroso trebuie să ofere un răspuns convingător, nu mai poate evita problema.”, a mai afirmat Olivier Hoedeman, citat de EurActiv.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: