miercuri

1 mai, 2024

8 aprilie, 2020

Comisia Europeană a fost forțată de reacția câtorva state membre să renunțe la prezentarea ”foii de parcurs” de ridicare a restricțiilor împuse de pandemia coronavirus.

Câteva guverne, scrie Politico fără a le nominaliza, au avertizat că planul gândit de Ursula von der Leyen ar transmite un mesaj foarte periculos în condițiile în care numeroase autorități naționale cer în continuare cetățenilor să rămână în izolare pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Comisia Europeană a încercat în ultimele două săptămâni să preia inițiativa coordonării la nivel european a răspunsului la criza provocată de pandemie, dar state precum Austria, Cehia și Danemarca au prezentat deja planuri de revenire la viața normală, în vreme ce state puternic afectate – Italia și Spania- au anunțat că măsurile severe de limitare a circulației nu vor fi ridicate în viitorul imediat.


Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a revenit asupra anunțului inițial și a anunțat marți seara că miercuri va fi organizată o simplă ”dezbatere orientativă asupra foii de parcurs de renunțare la măsurile restrictive” impuse în cele 27 state membre.

Eric Mamer a confirmat pentru Politico că ”foaia de parcurs” va fi prezentată ”după Paști”.

Foaia de parcurs a Comisiei ar urma să conțină îndrumări privind coordonarea unei retrageri treptate a măsurilor de sănătate publică și mișcări care au un impact asupra funcționării pieței interne a UE.

Oficiali ai Comisiei recunosc însă că statele membre ar trebui să decidă singure măsurile pe care le aplică.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: