vineri

19 aprilie, 2024

14 ianuarie, 2013

Comisia Europeană (CE) examinează demiterea preşedintelui Institutului Naţional de Statistică (INS), iar Eurostat analizează în detaliu informaţiile disponibile despre revizuirea Produsului Intern Brut, care a condus la înlocuirea lui Vergil Voineagu de la conducerea instituţiei.

Statele membre şi Comisia au obligaţia de a asigura independenţa profesională a autorităţilor de statistică şi capacitatea lor de a produce statistici solide şi independente. Această obligaţie este subliniată ferm în legislaţia Uniunii, în particular în Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi Consiliului privind statisticile europene şi în Regulamentul (CE) Nr. 1466/97 al Parlamentului European şi Consiliului privind consolidarea supravegherii poziţiilor bugetare şi a supravegherii şi coordonării politicilor eonomice (amendat prin pachetul adoptat în 2012 privind guvernanţa economică). Ultimul regulament menţionat precizează clar că orice proces de demitere trebuie să fie bazat numai pe criterii profesionale. Comisia examinează în prezent această situaţie„, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Eurostat, Tim Allen.

Allen notează că revizuirea de -3,7% adusă Produsului Intern Brut este mai mare decât cele obişnuite în UE, care nu depăşesc +/- 2%, precum şi decât alte revizuiri efectuate în cazul României în anii anteriori, de aproximativ 2%.


PIB-ul raportat la 70 de zile după încheierea perioadei de referinţă (prima estimare – n.r.) presupune de obicei că anumiţi parametri structurali (…) rămân stabili în timpul celui mai recent an. Pe baza PIB-ului raportat la 12 luni după încheierea perioadei de referinţă, aceşti parametri s-au schimbat mai mult decât de obicei în 2011, conducând la o revizuire mai mare. Eurostat investighează în prezent în detaliu informaţiile disponibile„, a afirmat Allen, întrebat dacă revizuirea anunţată în decembrie de INS poate fi considerată „o eroare gravă”.

Reprezentantul Eurostat a adăugat că revizuirea după 12 luni a PIB-ului raportat iniţial este obişnuită, deoarece cea de-a doua raportare se bazează în mai mare măsură pe statisciti anuale, care oferă informaţii exhaustive.

Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 3 ianuarie, că o eroare de calcul a Institutului Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit în scădere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevăzute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru încadrarea în ţinta de deficit stabilită.

O zi mai târziu, Ponta a spus că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru „greşeala gravă” comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza.


Vergil Voineagu a fost demis de către premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), atribuţiile de preşedinte urmând să fie exercitate temporar, până la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepreşedinte al instituţiei. Gered Beatrix are sprijinul UDMR.

Premierul a declarat, săptămâna trecută, că vicepreşedintele INS Beatrix Gered va gira conducerea acestei instituţii până la numirea unui specialist cu credibilitate şi fără culoare politică.

Pe de altă parte, INS a anunţat că a respectat metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare – provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni) – iar diferenţele între ele sunt inerente şi nu reprezintă erori de calcul.

INS precizează că la estimarea PIB în varianta provizorie sunt într-o mare masură surse indirecte, metode de estimare şi extrapolare, în lipsa unor date primare complete, nedisponibile la acel moment. La varianta provizorie, prezentată în luna martie, PIB-ul a fost estimat la 578,5 miliarde de lei.

La varianta semidefinitivă, unde rezultatul a fost transmis în luna decembrie, în calculul PIB s-au utilizat surse de date primare disponibile mai complete şi mai detaliate faţă de varianta provizorie. În varianta semidefinitivă, valoarea PIB este de 556,7 miliarde de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: