vineri

29 martie, 2024

5 aprilie, 2017

Comisia Europeană va dedica ziua de 12 aprilie unei ”prime dezbateri” asupra derapajelor către democrație iliberală care se manifestă în Ungaria, vicepreședintele Frans Timmermans (foto) fiind cel care va deschide discuția cu o prezentare a situației.

Informația, scrie Euractiv, a fost dezvăluită de Alexander Winterstein, adjunct al purtătorului de cuvânt al CE, fiind conținută de răspunsul la o întrebare referitoare la legea care va conduce foarte probabil la închiderea Universității Central Europene din Budapesta, fondată de miliardarul George Soros.

Vicepreședintele Frans Timmermans este și Comisar european cu un portofoliu care include responsabilități legate de asigurarea domniei legii și de monitorizarea modului în care drepturile fundamentale sunt respectate în UE.


Timmermans conduce în prezent o investigație privind domnia legii în Polonia. Discuțiile oficialului european cu Varșovia sunt mult îngreunate de faptul că Ungaria sprijină acțiunile guvernului eurosceptic polonez.

PPE, familia politică europeană la care este afiliat partidul de guvernământ ungar, a reușit să protejeze Fidesz de critici sau eventuale sancțiuni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: