sâmbătă

20 aprilie, 2024

7 iunie, 2018

Comisia Europeană a decis joi să trimită României și altor 4 state membre (Cipru, Grecia, Irlanda și Luxemburg) avize motivate pentru faptul că nu au comunicat transpunerea noilor măsuri privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal în ceea ce privește accesul autorităților fiscale ale statelor membre la informații privind combaterea spălării banilor.

Statele membre trebuiau să transpună măsurile respective până la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel încât să ofere autorităților fiscale mult doritul acces la informațiile privind combaterea spălării banilor și să le permită să reacționeze rapid și eficient în cazurile de evaziune fiscală.

Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat. În absența unui răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate trimite aceste state membre în fața Curții de Justiție a UE.


De asemenea, Comisia a salutat transpunerea acelorași măsuri de către Bulgaria și a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul acestei țări.

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politici ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în luna iunie includ 24 de scrisori de punere în întârziere în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de stat membru, 12 avize motivate și o trimitere în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Totodată, Comisia închide 104 cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: