vineri

29 martie, 2024

14 august, 2020

Comisia Europeană a semnat vineri primul acord de achiziție a vaccinului antic-Covid. Este vorba de 300 de milioane de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, pentru care vineri s-au convenit termenii contractului-cadru de achiziție, cu opțiunea unei cantități suplimentare de 100 de milioane de doze, dacă serul se va dovedi eficient și sigur.

Executivul european va continua negocierile cu producătorii de vaccinuri, pentru a asigura acest ser cetățenilor UE și partenerilor Uniunii din lume, a declarat Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat al Comisiei.

Discuții preliminarea au mai fost purtate și cu alte companii și s-a ajuns la înțelegeri pentru diferite volume de vaccin împotriva noului coronavirus.


Finanțarea se face prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, ce prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potențiale vaccinuri cu profiluri diferite și produse de societăți diferite.

Începând cu 4 mai 2020, Comisia a colectat aproape 16 miliarde euro în cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, acțiunea globală pentru accesul universal la teste, tratamente și vaccinuri împotriva COVID-19 și pentru efortul global de redresare.

Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat împreună cu Oxford University, pare să fie cel mai avansat din cele șapte formule intrate în ultima fază de testare.

Potrivit ministrului italian al Sănătății, AZD1222 va costa aproximativ 2,5 euro în Europa și va asigura timp d eun an imunitatea față de SARS-CoV-2.


Datele din ultima etapă de testare sunt așteptate în septembrie și se speră că vor indica un răspuns imunitar promițător, iar spre sfârșitul anului ar putea fi livrate primele doze, conform Reuters.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: