vineri

19 aprilie, 2024

26 mai, 2020

Comisarul Thierry Breton

UE va trebui să se grăbească în a creea un sistem unic european al patentelor din cauză că actuala reglementare este ”prea scumpă și prea fragmentată”, afirmă Comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton.

Comisarul Breton a discutat luni cu europarlamentarii membri ai Comisiei Juridice a Parlamentului European, atrăgând atenția, scrie Euractiv, asupra precedentelor tentative de a impune un sistem unic european al patentelor cu scopul de a sprijini inovația tehnologică.

”UE are un cadru legal solid al proprietății intelectuale, însă sistemul actual trebuie să devină mult mai eficient. Este prea fragmentat și prea scump. Și trebuie adaptat la provocările erei digitale și a mediului acestuia”, a afirmat Thierry Breton.


Crearea unui sistem unic european al patentelor este o prioritate post-coronavirus, a anunțat Breton, cu justificarea: ”Este o chestiune de competitivitate, trebuie să dezvoltăm o soluție care să permită partajarea tehnologiei”.

Statele membre și Parlamentul European au căzut de acord asupra legislației patentelor în 2012, măsurile vizând crearea unui sistem unitar european al patentelor și înființarea unei Curți Unificate a Patentelor (UPC).

UPC ar fi condus la armonizarea deplină a legislației patentelor prin eliminarea legislațiilor naționale. În martie 2020, Curtea Constituțională a Germaniei a decis că aprobarea în Bundestag a legislației europene s-a făcut cu încălcarea Constituției germane (aprobarea acestei inițiative trebuia să fie obținută cu votul majorității calificate, dar s-a produs doar cu votul celor 35 de parlamentari aflați în sală în acel moment).

Operaționalizarea UPC a depins în primul rând de ratificarea deciziei europene în Germania, Franța și Marea Britanie, state europene cu cele mai multe patente aprobate în UE.


Decizia Curții germane pune sub semnul întrebării activitatea UPC, mai ales că Marea Britanie a anunțat că nu mai este interesată să facă parte din acest organism.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: