9 octombrie, 2013

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a declarat pentru EuObserver că miliarde de euro din banii cetăţenilor UE au fost cheltuiţi în trecut fără o strategie şi standarde fixe, potrivit EuObserver.

De acum înainte vor exista ţinte care să măsoare rezultatele, şi un nou set de condiţii referitoare la modul în care se vor cheltui cele 325 de miliarde de euro alocate fondurilor regionale în următorii şapte ani.

Privind în urmă, cum s-a făcut şi se face chletuirea celor 347 de miliarde de euro alocate pentru 2007 – 2013, Johannes Hahn a spus: „Nu aş zice că anii trecuţi au fost marcaţi de risipirea banilor, ci că uneori a lipsit strategia. Asta nu se va mai accepta de acum încolo”.


El a făcut observaţia că Uniunea are indicatori de performanţă pentru politica de coeziune, încă din anii 1990. Dar este nevoie de o reformă radicală a acestor standarde, indicatori. „Au fost folosite mii de indicatori, dar ei nu erau comparabili între diferitele state membre şi uneori nu erau aliniaţi obiectivelor programelor”, a mai spus comisarul.

„Focusarea a fost mai mult pe absorbţie, decât pe impactul concret al acestora”, a explicat Johannes Hahn.

Istoria fondurilor regionale este presărată cu tot felul de cazuri de bani europeni risipiţi, iar comisarul Hahn va încerca să pună capăt acestei risipe, mai spune EuObserver.

La începutul acestui an, de exemplu, a fost un scandal de corupţie în Polonia referitor la construirea autostrăzilor, parţial finanţate de bani UE.


Un alt caz amintit, de anul trecut, când Italiei i s-au cerut înapoi milioane de euro, după ce banii daţi pentru proiecte de infrastructură rutieră în sudul ţării au ajuns în buzunarele mafiei.

O evaluare a Curţii Auditorilor a arătat anul acesta că nu se poate evalua impactul în dezvoltare economică al investiţiilor în proiecte de drumuri (pe coeziune socială).

Două sunt marile probleme ale politicii de coeziune: lipsa unor rezultate clare şi concentrarea exagerată pe construcţia de drumuri, a mai spus comisarul Hahn.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: