duminică

21 aprilie, 2024

5 mai, 2020

Decizia Germaniei de a profita din plin de relaxarea reglementărilor privind ajutoarele de stat din Uniunea Europeană ar putea reprezenta o ”locomotivă” pentru întregul continent, însă e necesară înființarea unui fond puternic de revenire pentru a preveni eventuale distorsiuni ale pieței unice, a declarat comisarul european pentru competiție, Margrethe Vestager, potrivit Euractiv.

La jumătatea lunii martie, Comisia Europeană a anunțat înlesnirea restricțiilor privind schemele de ajutor de stat, menite să asigure o competiție onestă în interiorul pieței unice, pentru a permite statelor să finanțeze companiile puternic lovite de izbucnirea pandemiei Covid-19.

De atunci, executivul european a aprobat 90 de scheme naționale, în valoare de 1.900 de miliarde de euro. Pe de altă parte, spațiul fiscal inegal din rândul statelor membre UE a dus la asimetrii în privința folosirii schemelor de sprijin.


Germania și-a adjudecat jumătate din sumele aprobate de Comisia Europeană.

”Chiar și în perioadele obișnuite, când avem reguli stricte privind ajutorul de stat, unele state membre au mai mult spațiu fiscal pentru a-l utiliza și pentru a-și ajuta companiile decât altele”, a spus Margrethe Vestager, în comitetul pentru piața internă (IMCO) al Parlamentului European.

Cu toate acestea, vicepreședintele executiv al Comisie a insistat că este ”important pentru noi toți” ca Germania să asigure lichiditate pentru companiile sale deoarece acestea vor funcționa ”ca o locomotivă pentru UE”.

Mai multe state membre și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ”terenul european ar putea să nu mai fie egal”, ca urmare a acestor scheme de ajutor de stat.


Vicepremierul spaniol pentru economie, Nadia Calviño, a cerut UE să protejeze integritatea pieței interne. ”Nu se poate ca unele țări să poată susține economiile într-o manieră mai generoasă decât altele”, a spus ea.

Deși Comisia a argumentat că măsurile de ajutor de stat sunt necesare pentru a sprijini economia și a păstra locurile de muncă, Vestager a admis că temerile nu sunt lipsite de substanță.

Oficialul danez a susținut că ceea ce face Germania este ”absolut corect”, dar a recunoscut că acest lucru ar putea duce la distorsiuni pe piața unică, deoarece și alte companii vor avea nevoie de asistență și ar putea face parte din același lanț valoric sau chiar pot fi concurenți.

”Va trebui să redistribuim pentru a ne recupera împreună, deoarece aceste asimetrii în creștere vor fragmenta altfel piața unică de o manieră pe care cred că nimeni dintre noi nu este dispus să o accepte”, a spus ea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: