luni

22 aprilie, 2024

29 mai, 2015

bacsisImpozitul pe bacşiş nu va fi eliminat de la 1 iunie, aşa cum estima în urmă cu două săptămâni ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, întrucât eliminarea măsurii întârzie în Parlament.

„În câteva zile trebuie să plece din Parlament, apoi să fie transmis la preşedinte să fie promulgat”, a declarat vineri Teodorovici, după o conferinţă.

Ministrul a anunţat pe 15 mai că obligativitatea taxării bacşişului va fi eliminată, întrucât deşi taxarea bacşişului ”a fost introdusă la solicitarea mediului de afaceri” aplicarea acesteia ar fi extrem de dificilă.


Ministrul Teodorovici estima atunci că modificarea ar putea fi operată de la 1 iunie.

Decizia a fost luată la numai o săptămână după introducerea impozitului pe bacşiş, după ce ministrul de resort a avut consultări pe această temă cu reprezentanţi ai industriei HoReCa, inclusiv din segmentul de piaţă al livrărilor la domiciliu, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale din industria funizorilor de servicii de taximetrie.

Până la eliminarea impozitării, operatorii sau angajaţii acestora vor fi taxaţi cu 16%, iar după acel moment vor trebui să fie atenţi la sumele suplimentare aflate în casă.

„Odată ce spunem foarte clar că bacşişul nu se mai reglementează şi nu mai devine obligaţie, revenim la normal, cu precizarea că agenţii economici trebuie să aibă grijă să nu mai aibă sume suplimentare în casă faţă de ceea ce încasează în mod oficial”, explica Teodorovici la momentul anunţului de eliminare a impozitării.


Legiferarea bacşişului, care trebuie evidenţiat pe un bon fiscal separat, a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 8/2015, care modifică şi completează mai multe acte normative.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Normele de aplicare a impozitării bacșișului au fost publicate în Monitorul Oficial, fiind deci în vigoare până la publicarea în Monitorul Oficial a unor dispoziții contrare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: