Analiză

Creşterea costului forţei de muncă, triplă față de creșterea economică și în contradicție cu scăderea productivității muncii

Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul III 2019 cu 13,18% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit datelor publicate de INS.… Mai mult

04.12.2019

La obiect

Și o veste bună: „Inflaţia industrială” a scăzut puternic

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut cu peste patru puncte procentuale pe parcursul ultimelor 12 luni, de la 6,38% în octombrie 2018 la doar… Mai mult

03.12.2019

Chestiunea

Proiectul finlandez: Compromis european pentru Bugetul multianual UE. Cine pierde, cine câștigă – punctele sensibile

Președinția finlandeză a Consiliului UE a finalizat, după lungi negocieri cu statele membre, propunerea unui acord pe marginea următorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii. Documentul… Mai mult

03.12.2019

Interviu

Cum conduci și dezvolți un oraș ca Oradea: Interviu Ilie Bolojan. ”Asumă-ți măsurile de dezvoltare, nu pe cele populare”

Doar 2-3 idei din amplul interviu cu Ilie Bolojan, primarul minicipiului Oradea – un oraș în care, dacă ajungi, ai impresia că ești, deja în… Mai mult

03.12.2019

Cronicile

Coaliția pentru Dezvoltarea României: Split TVA va produce dificultăți majore în fluxul de numerar al companiilor

de Adrian N Ionescu 10.8.2017

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) se declară vehement împotriva introducerii plății defalcate a TVA şi avertizează asupra consecințelor nefaste asupra companiilor.

Noul sistem va genera dificultăți majore de flux de numerar, va afecta dreptul de proprietate (ridicând astfel probleme de constituționalitate) și, de asemeni, va duce şi la încălcarea principiului liberei circulații a capitalului între state membre ale UE, potrivit unui raport al CDR, emis joi.

Mediul de afaceri din România îşi exprimă dezacordul cu privire la consecințele implementării noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenționează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăților de TVA.

„În opinia mediului de afaceri, implementarea unui astfel de sistem peste noapte, fără timp de pregătire și în lipsa unei analize de impact, va avea efecte majore la nivelul companiilor ce activează în România și își plătesc corect impozitele”, spune documentul citat.

Conform proiectului de ordonanță, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opțional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017. Consecinţele sunt greu de ignorat:

Criză de lichidități sau chiar insolvență

În primul rând, noul sistem „va genera dificultăți majore de flux de numerar, cu consecința necesității atragerii unor noi surse de finanțare, sau în cazuri nefericite, chiar cu intrarea în insolvență a agenților economici onești”.

Mai mult, odată cu aplicarea sistemului vin și amenzi considerabile, de 10% – 50% din valoarea TVA nevirată în contul furnizorului / prestatorului, chiar şi în situația unor plăți făcute din greșeală în alte conturi decât conturile dedicate de TVA.

În plus, CDR remarcă inadvertența că, în vreme ce nota de fundamentare a proiectului de ordonanță prezintă noul mecanism ca pe o măsură de combatere a evaziunii fiscale, legea nu definește ca evaziune fiscală întârzierea plății sau neplata TVA declarată de un contribuabil.

„Mai mult, pentru combaterea situațiilor privind neachitarea sumelor de TVA la termen sunt deja aplicate măsuri penalizatoare prin Codul de procedură fiscală, precum impunerea dobânzilor şi penalităților de întârziere sau măsuri asigurătorii. Ca atare, evaziunea fiscală din domeniile cu risc fiscal ridicat de nedeclarare a veniturilor nu va fi combătută de noul sistem de plată defalcată a TVA”, potrivit raportului CDR.

Drepturile și principiile încălcate

În al doilea rând, Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) semnalează faptul că măsura „reprezintă o ingerință asupra dreptului de proprietate al firmelor, ceea ce ridică probleme de constituționalitate”, din cauză că sunt indisponibilizate sumele de TVA, „prin limitarea scopului pentru care pot fi folosite şi deci a dreptului de dispoziție asupra acestora”.

În al treilea rând, implementarea unui asemenea sistem în forma propusă atrage anumite consecințe şi obligații din prisma dreptului comunitar. Astfel,

  • pe de o parte, impunerea în sarcina contribuabililor nerezidenți înregistrați în scopuri de TVA în România a unei obligații de a deschide un cont bancar în România şi indisponibilizarea unor sume de bani în aceste conturi duce la o încălcare a liberei circulații a capitalului între state membre ale Uniunii Europene. Și,
  • pe de altă parte, limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziție asupra acestora, poate atrage necesitatea obținerii unei aprobări din partea Comisiei Europene.

CDR amintește că o asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene. Sisteme similare au fost propuse sau implementate „doar opțional sau doar pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat, fapt ce este documentat prin studii concludente (e.g. în Italia se aplică un sistem similar pentru sectorul public).

Pedeapsă pentru onești

În al patrulea rând, „contrar celor menționate în proiectul de ordonanță, acest sistem nu vine în ajutorul contribuabililor onești, ci dimpotrivă, le creează costuri, obligații şi sarcini suplimentare legate de:

  • adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate,
  • actualizarea bazelor de date, modificarea procedurilor interne de lucru,
  • dezvoltarea de noi sisteme de plată şi monitorizarea plăților şi transferurile,
  • comisioane bancare suplimentare generate de dublarea tranzacțiilor,
  • costuri de personal suplimentare”.

„Anticipăm că măsura va cauza blocaje operaționale majore în activitatea tuturor părților implicate:

  • companiile, care în faza inițială vor trebui să efectueze toate demersurile necesare implementării noului sistem,
  • unitățile trezoreriei statului, care vor fi asaltate de un număr foarte mare de cereri privind conturile de TVA, precum şi
  • ANAF, care va trebui să aprobe toate solicitările de transfer din contul de TVA în contul curent”.

Având în vedere aspectele prezentate, membrii CDR nu susțin implementarea acestui sistem, căci anticipează „blocaje majore în activitatea companiilor şi a autorităților, fără existența unui efect real asupra evaziunii fiscale rezultate din nedeclararea veniturilor în domenii cunoscute a avea risc fiscal ridicat, dar cu costuri semnificative pentru contribuabilii onești.

CDR consideră necesară consultarea în prealabil a Comisiei Europene, precum şi întocmirea unui studiu care să evidențieze impactul asupra evaziunii fiscale şi costurile pentru mediul de afaceri. Implementarea cu caracter obligatoriu a sistemului la nivelul tuturor contribuabililor într-un termen extrem de redus – mai puțin de o lună – va conduce la consecințe extrem de grave pentru economia României”, spune documentul citat.

Alternative

În schimb, pentru combaterea evaziunii, „ar trebui dezvoltate şi implementate de urgență măsuri care şi-au dovedit eficiența în alte state membre UE precum Dosarul Standard de audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare, menținerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA”.

O măsură alternativă ar fi implementarea acestui sistem ca proiect pilot numai în anumite sectoare de activitate (conform modelului Italiei) care implică un grad ridicat de evaziune fiscală sau neconformare în ceea ce privește plata la timp a TVA la bugetul de stat, cu posibilitatea extinderii în cazul în care se dovedește eficiența sistemului.

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) este o inițiativă privată, apolitică, care reunește în total 45 de organizații și membri asociați. Este construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi, care contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri, potrivit propriei cărți de vizită.

CDR își desfășoară activitatea începând cu anul 2013, prin intermediul a 13 grupuri de lucru specializate pe următoarele domenii de activitate: Agricultură, Antreprenoriat, Educație, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Infrastructură, IT&C, Mediu, Muncă, Sănătate, servicii Financiare și Turism. Grupurile de lucru sunt formate din profesioniști și personalități cheie din mediul de afaceri, care reprezintă atât capitalul autohton, cât și cel străin. Grupurile de lucru sunt concepute să ofere sprijin și asistență de specialitate miniștrilor de resort în special pentru formularea de politici publice care contribuie la creșterea competitivității economiei românești.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 10.8.2017

Lăsați un comentariu


Europa

Compromis pe condițiile de muncă ale transportatorilor. Concesiile făcute de Vestul și Estul UE

Iulian Soare

Negociatorii Parlamentului European şi ai statelor membre au ajuns joi dimineaţa la un preacord pentru reformarea condiţiilor de lucru ale transportatorilor, subiect ce face obiectul… Mai mult

Stiri

Autonomia limitată a regiunilor separatiste din Ucraina a fost extinsă cu 1 an

Iulian Soare

Parlamentul de la Kiev a extins joi, cu un an, reglementarea ce conferă autonomie limitată regiunilor controlate de separatişti din estul ţării. “Statutul special” al… Mai mult

Stiri

Document / Consiliul fiscal consideră că și guvernul PNL supraestimează veniturile din TVA și accize

Razvan Diaconu

Consiliul fiscal consideră că starea bugetului public rămâne foarte încordată având în vedere puținătatea resurselor publice în raport cu presiuni mari pe buget și apreciază… Mai mult

Digital

Prim pas spre debirocratizare / Casa de Pensii, Agenția pentru Șomaj și cea pentru Plăți Sociale vor fi conectate la REVISAL

Mariana Bechir

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii vor fi conectate, de… Mai mult

Digital

Ioan Sărmaș, consilier PNL la Primăria Cluj Napoca, numit președinte al Agenției Agenda Digitală

Vladimir Ionescu

Ioan Sabin Sărmaș, consilier local la primăria Cluj Napoca, a fost numit, miercuri, în funcția de președinte al Agenției pentru Agenda Digitală a României (AADR),… Mai mult

Stiri

Israel se îndreaptă către organizarea unui al treilea scrutin general în decurs de 1 an

Vladimir Ionescu

Israelul va trece din nou prin alegeri parlamentare anticipate, al treilea în ultimele 12 luni, după ce nici liderul opoziţiei, Benny Gantz, nu a putut… Mai mult

Stiri

Lista amendamentelor acceptate de Guvern la pachetul de asumare a răspunderii. Pledoaria lui Ludovic Orban

Razvan Diaconu

Premierul Ludovic Orban a prezintat în fața Parlamentului cele trei proiecte de lege pentru care ăși asumă răspunderea, inclusiv cu modificările acceptate în şedinţa de… Mai mult