Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat decizia de atribuire prin care compania turcească Durmazlar urma să furnizeze Primăriri Municipiului București 100 de tramvaie, conform unui document CNSC publicat de Club Feroviar.
Valoarea totală estimată a contractului depășește 845 milioane de lei (fără TVA).
Decizia CNSC:
În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Astra Vagoane Călători SA, în contradictoriu cu Municipiul București, și anulează adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3307/04.11.209 și 3308/04.11.2019 și raportul procedurii de atribuire nr. 3297/04.11.2019.
De asemenea, decizia Consiliului:
- obligă Primăria Municipiului București la reevaluarea ofertei Durmazlar Makia Sanayi Ve Ticaret Aș, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei
- obligă Primăria Capitalei la plata sumei de 35.000 de lei către Astra Vagoane Călători SA, reprezentând cheltuielile cu avocații
Licitația pentru cele 100 de tramvaie a fost lansată în decembrie 2018, iar în noiembrie anul acesta a fost declarată câștigătoare oferta companiei DURMAZLAR MAKINE SANAYI VE TICARET A.S.
Contestația a fost înregistrată de contraconcurentul turcilor, asocierea Astra Vagoane Călători Arad -CRRC (China).
Caietul de sarcini prevedea livrarea unui singur tramvai în primul an de contract și a câte 48 de bucăți în următorii doi, plus alte trei în ultimul an de derulare a achiziției.
Similitudini cu o licitație a Metrorex ce a dus la condamnarea a doi angajați pe care DNA i-a acuzat de trucarea licitației
Club Ferioviar scrie că licitația este similară celei organizate în 2014 de Metrorex, în iunie 2014 pentru cumpărarea a 51 de trenuri noi pentru Magistrala 5, cu o valoare estimată de 1,55 miliarde de lei, fără TVA.
Firma spaniolă CAF a fost declarată câştigătoarea licitaţiei, însă rezultatul a fost contestat ulterior de Alstom şi Astra Vagoane Călători Arad, iar doi angajați ai Metrorex au și fost condamnați în 2017 la pedepse de închisoare cu suspendare pentru trucarea licitației.