27 octombrie, 2021

curtea de justitie a ue drept european

Curtea de Justiţie a UE a hotărât miercuri ca Polonia să plătească un milion de euro pe zi până când va desființa camera disciplinară a Curţii supreme, o structură ce nu oferă garanții privind imparțialitatea deciziilor sale și afectează astfel independența magistraților.

Înfiinţată în 2018, camera disciplinară poate concedia orice judecător sau procuror, ceea ce o poate transforma într-un instrument de presiune politică ce va afecta independența magistraților.

„În verdictul emis astăzi, vicepreşedintele tribunalului obligă Polonia să plătească o amendă de un milion de euro pe zi, din momentul în care verdictul a fost comunicat Poloniei”, se menţionează într-un comunicat al CJUE.

Amenda este „necesară pentru a evita prejudiciile grave și ireparabile aduse ordinii juridice a Uniunii Europene și valorilor pe care se întemeiază acea Uniune, în special cea a statului de drept, ” mai menționează comunicatul Curții.

Ministrul adjunct al Justiției din Polonia, Sebastian Kaleta, a reacționând imediat printr-un mesaj Twitter în care califică drept șantaj.

La jumătatea lunii iulie, CJUE a stabilit că noua camera disciplinară a Curţii supreme din Polonia, un organism creat de partidul conservator de guvernământ PiS, încalcă valorile și legislația europeană.


Varșovia a transmis ulterior Comisiei Europene că va desfiinţa camera disciplinară în cadrul unor reforme mai ample, fără însă a prezenta un plan detaliat și un termen.

Respectarea de către Varşovia a acestei decizii este necesară „pentru a evita un prejudiciu grav şi ireparabil la ordinea legală a Uniunii Europene şi la valorile pe care Uniunea este fondată, în special cea a statului de drept”, s-a menţionat atunci într-un comunicat al Curţii.

Pe 9 septembrie, Comisia Europeană a cerut CJUE să impună Poloniei amenzi zilnice pentru neimplementarea deciziilor UE.

„Sistemele judiciare din întreaga UE trebuie să fie independente şi corecte”, afirma atunci preşedinta CE, Ursula von der Leyen.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: