În a doua zi a procesului deschis la Haga de Africa de Sud, Israelul a respins vineri acuzația de genocid, pe care o califică drept „total distorsionată” şi „rău intenţionată”.
Africa de Sud a depus în decembrie o plângere urgentă la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, acuzând Israelul de încălcarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind genocidul, semnată în 1948, în urma Holocaustului.
Pretoria a cerut judecătorilor un ordin imediat de stoparea a campaniei militare din Gaza, întrucât procesul pe care inițat va dura câți ani, relatează AFP, potrivit Agerpres.ro.
Ca represalii la atacurile Hamasului de pe 7 octombrie 2023, Israelul a promis să „anihileze” Hamas şi a lansat o ofensivă pe teritoriul palestinian care a ucis cel puţin 23.469 de persoane, majoritatea femei, adolescenţi şi copii, conform ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Dar, potrivit lui Tal Becker, unul dintre avocaţii Israelului, Africa de Sud „a prezentat, din păcate, instanţei o imagine factuală şi juridică total distorsionată” a conflictului din Gaza.
Folosindu-se de înregistrări video şi fotografii, Tal Becker a prezentat în faţa magistraţilor un tablou al ororilor despre care a spus că au fost comise în timpul atacului Hamas, explicând că acțiunile Israelului de după 7 octombrie nu reprezintă decât aplicarea dreptului de a se apăra.
Membrii Hamas „au torturat copii în faţa părinţilor, părinţi în faţa copiilor, au ars oameni” şi au comis violuri şi acte de mutilare, a spus el. Avocatul a subliniat că răspunsul Israelului a fost un act de autoapărare şi nu îi vizat pe civili. „Israelul este angajat într-un război de apărare împotriva Hamas, nu împotriva poporului palestinian”, a spus Becker.
În aceste condiţii, „nu poate exista o acuzaţie mai falsă sau mai rău intenţionată decât acuzaţia de genocid împotriva Israelului”, a subliniat el.
Israelul şi SUA, aliatul său, consideră cazul de la CIJ ca fiind nefondat
Israelul „este acuzat de genocid într-un moment în care luptă împotriva genocidului”, a declarat joi premierul israelian Benjamin Netanyahu.
„O organizaţie teroristă a comis cea mai gravă crimă împotriva poporului evreu de la Holocaust încoace şi acum vine cineva să o apere în numele Holocaustului. Ce tupeu!”, a adăugat el.
Deoarece este vorba de o procedură urgentă, CIJ s-ar putea pronunţa în câteva săptămâni. Deciziile sale sunt definitive şi obligatorii din punct de vedere juridic, dar instanţa nu are competenţa de a impune aplicarea lor. De exemplu, a ordonat Rusiei să-şi suspende invazia din Ucraina.
Convenţia privind Genocidul din 1948 defineşte genocidul ca fiind „acte comise cu intenţia de a distruge, total sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios”.
De când forţele israeliene şi-au lansat ofensiva, aproape toţi cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza au fost alungaţi din casele lor cel puţin o dată, provocând o catastrofă umanitară.
Pe de altă parte, instanţa nu se va pronunţa încă asupra fondului cazului – dacă Israelul comite într-adevăr genocid -, ci doar asupra faptului dacă drepturile fundamentale ale populaţiei din Gaza sunt ameninţate în prezent.
Africa de Sud, la CJI: Brutalitatea atacului Hamas nu poate justifica acțiunile Israelului în Gaza
Africa de Sud poate da în judecată Israelul la CIJ, deoarece ambele ţări sunt semnatare ale Convenţiei privind genocidul.
Ministrul sud-african al Justiţiei, Ronald Lamola, le-a spus joi magistraţilor că Israelul „a depăşit limita” şi încalcă această Convenţie, lucru pe care nici măcar brutalitatea atacului Hamas nu îl poate justifica.
„Genocidul nu este niciodată declarat în avans”, a afirmat Adila Hassim, avocată din Africa de Sud.
„Dar această instanţă beneficiază de ultimele 13 săptămâni de dovezi care arată incontestabil un model de comportament şi intenţia care justifică o acuzaţie plauzibilă de acte de genocid”, a adăugat ea.
Congresul Naţional African (ANC), aflat la guvernare în Africa de Sud, susţine de mult timp cauza palestiniană. Fostul preşedinte sud-african şi erou anti-apartheid Nelson Mandela a declarat că libertatea Africii de Sud ar fi „incompletă” fără cea a palestinienilor, notează Reuters.
Experții cred că vor fi impuse măsuri provizorii
Vaios Koutroulis, profesor la Université Libre de Bruxelles, și Shane Darcy, profesor la Universitatea din Galway, cred că instanța ar putea adopta rapid măsuri provizorii, așa cum a făcut împotriva Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei.
„Se vor face comparații” cu cazul Ucrainei, a spus Koutroulis, invocând, de asemenea, măsuri provizorii impuse Myanmar în contextul acțiunilor țării împotriva Rohingya.
Darcy a spus că există „dovezi tot mai mari ale încălcării dreptului internațional umanitar”, dar a susținut că demonstrarea intenției de genocid ar putea dura ani și ar fi mai dificilă decât obținerea de măsuri provizorii.
****