Cifrele productivității muncii și consecințele lor concrete: campioni europeni la creștere procentuală, mediocri la creștere absolută

Potrivit Eurostat, România este campioana UE a creșterii procentuale a productivității muncii în ultimii zece ani, cu un plus de 42%.

Am reușit să devansăm la numărul de euro rezultați pe ora lucrată Lituania ( +36%), Slovacia (+34%), Polonia (+31%) și Bulgaria (+30%).
Astfel, de la 5,7 euro în 2005 am urcat până la 8,1 euro pe oră în 2015 (vezi tabelul).

Vestea bună fiind deja dată, să vedem care sunt veștile mai puțin bune. Dat fiind nivelul foarte mic de plecare, nici măcar în aceste condiții nu am reușit să ajungem la productivitatea muncii înregistrată în urmă cu zece ani în Polonia sau în țările baltice. Ceea ce exprimă destul de elocvent decalajul de dezvoltare pe care îl avem de recuperat nu față de Occident ci față de colegele din fostul Bloc Estic.

Datele statistice europene arată că ne situăm în prezent cu eficiența activităților economice derulate undeva la jumătate față de Cehia și cu 40% sub nivelul din Polonia. Sau, dacă vreți, stăm de două ori și jumătate mai slab decât Grecia, singurul stat din UE care nu a reușit să-și îmbunătățească acest parametru esențial pentru economie iar consecințele se văd din plin.

Și totuși, divergența crește…

Paradoxal, creșterea procentuală foarte ridicată Nu ne-a apropiat de rezultatele obținute de cea mai mare parte a statelor UE (marcate cu roșu) în același interval de timp.

Explicația este că diferența favorabilă, cumulată pe timp un deceniu în termeni absoluți, s-a situat exact la mijlocul clasamentului european, mult sub rezultatele înregistrate de state precum Slovacia, Lituania, Cehia dar și sub Spania, Germania sau Suedia.

Culmea statisticii este că, deși am fost primii la ritmul de creștere al productivității muncii, la aceast indicator am crescut în valoare absolută atât sub media europeană cât și sub media Zonei Euro (+2,4 euro/oră la noi față de +2,9 euro media EU28 și +3,4 euro media EA19). Prin urmare, deși poate părea bizar, am mers cel mai repede fără să ne apropiem de grupul din fața noastră.

Cert este că deși ritmul nostru de creștere a productivității muncii a fost de cam de cinci ori mai mare decât cel din Germania sau Franța, nivelul absolut al acestui indicator a crescut mai puțin decât în aceste state occidentale dezvoltate ( prin urmare, decalajul de eficiență a activității depuse s-a mărit în raport cu 12 state UE) iar actualmente stăm aproximativ de cinci ori mai slab.

În context, poate ar trebui ca factorii de decizie să nu mai stimuleze întreprinderile care au un nivel de productivitate sub media pe economie și să concentreze facilitățile către afacerile care vin cu o productivitate de la media europeană în sus. Altfel, nu vom reuși să ne apropiem de Occident și vom continua să avem o mare masă de angajați asistați social pentru că au venituri insuficiente.

(Citiți și: ”Salariile momentului. Diferență record între puterea de cumpărare și productivitatea muncii”)

Din păcate, datele statistice foarte clare nu ne împiedică să visăm la salarii care nu au cum să provină din rezultatele financiare obținute în sectorul productiv. La care se adaugă retribuții bugetare și pensii derivate din aceste salarii care nu cum să fie date la nivelurile reclamate ÎN LEI, deoarece nu vor putea fi susținute ÎN EURO. Desigur, ar mai exista și varianta extensivă a creșterii numărului de angajați pe economie dar, după cum vedem în evoluția acestuia, ea va rămâne să aibă un efect modest.

Dată fiind creșterea de productivitate tot mai anemică spre deloc (7,1% în 2013, 4,7% în 2014, 0% pe 2015 și -1,8% media pe primele șapte luni din 2016), alternativa creșterilor nominale de venituri mult peste creșterea de productivitate ( care ar trebui să devină un element central pentru comunicatele oficiale și dezbaterile publice, drept argument decisiv pentru orice acordare de beneficii sociale sau majorări de salarii bugetare) se anunță NESUSTENABILĂ.