Guvernul de la Chişinău a aprobat miercuri un proiect de lege potrivit căruia cetățenilor străini care fac investiții în Republica Moldova li se poate acorda cetățenia moldovenească, anunță Unimedia.
Analişti citaţi de Washington Post declară că legea va permite cetăţenilor Federaţiei Ruse şi ai altor state fost sovietice să călătorească liber prin UE, în condiţiile în care Chişinăul a semnat Acordul de Asociere în 2014, iar moldovenii nu mai au nevoie de vize pentru a călători în UE.
Potrivit actului aprobat miercuri, cetățenia Republicii Moldova poate fi acordată la cererea cetățeanului străin sau apatridului care cunoaște și respectă prevederile Constituției, are o bună reputație economică și financiară, și care nu prezintă pericol sau risc pentru ordinea publică şi securitatea statului.
Ca să primească cetățenia, aceștia trebuie să cotizeze la nou înființatul Fond de investiții publice pentru dezvoltare durabilă, valoarea minimă a contribuției nerambursabile fiind stabilită la 100 mii de euro, iar valoarea minimă a investiției, în cel puțin unul din domeniile de dezvoltare strategică a Republicii Moldova, a fost stabilită la 250 mii de euro.
Contribuția la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă se varsă în monedă națională, euro, franci elvețieni sau dolari SUA, în contul bancar al fondului”.
Domeniile considerate strategice de către guvernul Filip sunt:
- dezvoltarea sectorului imobiliar prin procurarea și deținerea în
proprietate, pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 60 de luni, a unui sau mai multor bunuri imobile cu valoare de piață totală, la data efectuării investiției, de cel puțin 250 mii de euro - dezvoltarea sectorului financiar public și a investițiilor publice prin procurarea și menținerea în proprietate a valorilor mobiliare de stat emise în acest scop, pentru o perioadă de cel puțin 60 de luni, în valoare de cel puțin 250 mii de euro
Transparency International Moldova a atras atenţia, în august, că proiectul de lege instituie practic un sistem de “vânzare” a cetăţeniei moldovene.
Suplimentar, analişti citaţi de Washington Post au declarat că, prin efectul legii, cetăţeni ai Federaţiei Ruse sau ai altor state ex-sovietice vor putea să călătorească liber prin Uniunea Europeană- Chişinăul a semnat în 2014 Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar astăzi moldovenii nu au nevoie de vize pentru a călători în UE.