luni

15 iulie, 2024

3 mai, 2023

Fang Bin (foto), cetăţeanul chinez dispărut în urmă cu trei ani după ce a relatat în premieră despre închiderea localității Wuhan din cauza coronavirus – și despre care s-a aflat ulterior că a fost reținut de autorități – a fost eliberat.

Potrivit The Guardian, Fang Bin a fost eliberat din detenție duminică, potrivit unor persoane apropiate familiei. Fang Bin a plecat la Beijing, unde locuiește acum familia sa, dar a fost trimis înapoi la Wuhan luni dimineață, unde rămâne sub supraveghere strictă.

Condamnat pentru „declanșarea de certuri și provocarea de probleme”

Un grup chinez de monitorizare a drepturilor omului a spus că nici autoritățile de la Beijing, nici cele de la Wuhan nu doreau să își asume responsabilitatea supravegherii lui Fang Bin și l-au plimbat între cele două orașe.


Fang Bin s-a numărat printre cei care au fost vizați de autorități pentru că au relatat public evenimente din primului focar major de Covid-19 din lume. El și un alt avertizor, Chen Qiushi, au dispărut din Wuhan în februarie 2020. Chen Qiushi a reapărut în septembrie 2021 într-un videoclip difuzat în direct pe feedul YouTube al prietenului său, spunând că a suferit de depresie.

Duminică, Associated Press a citat o sursă care a susținut că Fang Bin a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru „declanșarea de certuri și provocarea de probleme”, o acuzație vagă folosită în mod tradițional împotriva disidenților politici.

Radio Free Asia a anunțat că Fang Bin și-a ispășit pedeapsa într-un centru de corecție din districtul Jiangxia din Wuhan.

Guvernul Chinei a fost acuzat în mod constant de lipsă de transparență după ce Covid-19 a fost detectat pentru prima dată.


Wuhan, oraș cu 11 milioane de locuitori, a fost primul dintre multele orașe în care auoritățile au impus izolarea strictă. Jurnaliştii şi cetăţeni au publicat constant informații despre pandemie, dar autorităţile au încercat să controleze strict fluxul de informaţii, arestând jurnalişti şi avertizori.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: