China a semnat miercuri un acord pentru modernizarea căii ferate care va lega Zambia de ocean (via Tanzania), facilitându-i astfel celui de-al doilea cel mai mare producător de cupru din Africa exporturile, transmite Bloomberg.
Șefii de stat ai celor trei națiuni au parafat acordul în cadrul Forumului privind cooperarea China-Africa, demarând astfel cea mai mare modernizare a așa-numitei căi ferate Tazara (1.860 de km) de când Mao Zedong a acceptat să ajute la construirea acesteia în anii 1970.
Linia leagă minele Zambiei de principalul port al Tanzaniei de pe coasta de est a Africii. Aceasta ar putea juca un rol crucial în exportul de cupru în China, cel mai mare consumator. Metalul este larg folosit, de la aparate de aer condiționat la vehicule electrice.
Preluarea concesiunii unei rute strategice de export pentru minerale esențiale din Zambia și Republica Democrată Congo este parțial un răspuns din partea Chinei la decizia SUA de a susține un alt proiect feroviar care se îndreaptă în direcția opusă, spre coasta de vest a Africii. Este cea mai recentă manevră dintr-o luptă pentru influență, care declanșează o renaștere a căilor ferate în regiune.
Tazara, un proiect simbolic pentru relațiile Chinei cu Africa
Guvernul chinez a acționat rapid de când Zambia a solicitat ajutor pentru renovarea liniei. China Civil Engineering Construction Corp, deținută de stat, și-a trimis experții în decembrie pentru a inspecta calea ferată. Trei luni mai târziu, ambasadorul Chinei în Zambia a predat oficial propunerea de a cheltui mai mult de un miliard de dolari pentru a revitaliza linia și a o opera comercial. Au urmat negocieri, care au culminat cu acordul de miercuri.
Tazara joacă și un rol simbolic în relațiile Chinei cu Africa, fiind primul proiect major de infrastructură pe care l-a construit pe continent. Națiunea fără ieșire la mare a fost blocată în acel moment, după ce guvernul de atunci al Rhodesiei și-a declarat independența față de Marea Britanie și și-a închis granița, blocând principala rută de export a Zambiei prin Africa de Sud. Președintele Kenneth Kaunda a abordat diverși finanțatori pentru proiectul feroviar, inclusiv Banca Mondială, dar numai China a răspuns apelului.
China abordează prudent finanțarea, după eșecul altor proiecte Belt and Road
Acordul reflectă, de asemenea, o abordare mai prudentă a Chinei față de proiectele de infrastructură străine, după ce unele împrumuturi mari acordate în cadrul ambițioasei sale inițiative Belt and Road au s-au dovedit nesustenabile.
Zambia a împrumutat peste șase miliarde de dolari de la creditorii săi și a intrat în incapacitate de plată în 2020. Acest lucru a declanșat un proces dureros de restructurare a datoriilor care nu este încă pe deplin finalizat. China Civil a propus o abordare de tip parteneriat public-privat pentru revitalizarea Tazara, care se concentrează mai mult pe dezvoltarea și gestionarea concesiunii pe bază comercială.
(Citește și: ”Belt and Road” – Geografia dependenței de China: Cleștele format din ”Finanțator de proiecte de anvergură” și ”creditor de ultimă instanță””)
***