11 februarie, 2023

China ia în calcul triplarea până la 900 a stocurile de focoase nucleare, până în 2035, pe măsură ce este de aşteptat ca tensiunile cu SUA referitoare la Taiwan să escaladeze, scrie agenţia de presă niponă Kyodo, care citează surse chineze la curent cu această chestiune.

Numărul focoaselor nucleare deţinute de China ar urma să crească la 550 în 2027, când forţele armate ale ţării sărbătoresc 100 de ani de la înfiinţare, şi la 900 în 2035.

Planul, întocmit de Armata de Eliberare a Poporului (armata Chinei), a fost deja aprobat de preşedintele Xi Jinping, comandantul suprem al armatei, care dorește intensificarea capacității de descurajare a Beijingului faţă de Washington, potrivit surselor chineze, scrie Kyodo, preluată de Agerpres.


În contextul în care Partidul Comunist a întărit capacităţile militare ale Chinei, SUA au declarat anul trecut că Beijingul este pe cale să-şi sporească numărul de focoase nucleare la 1.500 până în 2035, data stabilită pentru finalizarea procesului de modernizare al armatei.

Experţi străini avertizează că, dacă China îşi îndeplineşte obiectivul, naţiunea asiatică ar putea renunţa la politica sa de a nu folosi prima armele nucleare.

În noiembrie 2022, conducerea armatei chineze a reafirmat importanţa capacităţilor letale, constatând că puternica disuasiune nucleară de care dispune Rusia a împiedicat o confruntare directă între NATO şi Moscova în pofida agresiunii acesteia asupra Ucrainei, au declarat sursele citate.

La nivel mondial, Rusia deţine 5.977 focoase nucleare, iar SUA dispune de 5.428, potrivit estimărilor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), din Stockholm.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: