2 septembrie, 2021

Poliţia italiană a anunţat joi că a percheziţionat o companie italiană specializată în drone militare ce ar fi fost cumpărată ilegal de China, prin intermediul unei societăţi offshore, și care urma să fie relocată.

Scopul achiziției la suprapreț a unui pachet majoritar era de a obține know-how-ul italian, menționează un comunicat al poliției.

Şase persoane – trei italieni şi trei chinezi – sunt vizate de Poliţia Financiară Italiană (GDF), care precizează într-un comunicat că acestea sunt suspectate de încălcarea legii asupra circulaţiei materialelor de armament şi celei care protejează companiile strategice italiene.


Potrivit anchetei conduse de procurorul din Pordenone (nord-estul Italiei), respectiva societate italiană – ale cărei contracte trebuie să fie încheiate prin intermediul Ministerului Apărării italian – a fost achiziţionată în proporţie de 75% în 2018 de o societate al cărei sediu se află la Hong Kong, la un preţ ridicat şi suspect.

În spatele acestei societăţi offshore şi a unei scheme financiare complexe se ascund în realitate „două importante companii publice chineze”, precizează poliţia, citată de AFP, agenție preluată de Agerpres.

Anchetatorii apreciază că scopul operaţiunii era nu de a investi, ci de a pune mâna pe know-how-ul italian şi de a transfera producţia la Wuxi, pol al inteligenţei artificiale situat la circa 150 de kilometri de Shanghai.

La data de 24 iulie 2019, Comisia Europeană a dat publicității Orientările privind accesul ofertanților și al bunurilor din țările terțe pe piața achizițiilor publice din UE, o piață estimată la valoarea de 2 trilioane de euro anual.


În respectivul document se precizează: ”Operatorii economici din țări terțe, care nu au un acord care să prevadă deschiderea pieței de achiziții publice a UE sau ale căror produse, servicii și lucrări nu intră sub incidența unui astfel de acord, nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”.

Comisia Europeană a propus, în vara anului 2020, extinderea controlului asupra investiţiilor străine în blocul comunitar, la proiecte din domeniul apărării, energiei nucleare şi comunicaţiilor prin satelit.

(Citiți și: ”Investiții în progresie geometrică. China cumpără bomboanele de pe tortul european”)

Măsura este menită să ferească firmele europene din sectoarele economice strategice mai ales de interesele de preluare ostilă ale cumpărătorilor chinezi, iar Franța și Germania au respins deja investiții chineze în baza recomandărilor UE.

Pe de o parte, dependența europeană de China crește, pe de altă parte cresc și îngrijorările că firmele chineze capătă acces prea mare la infrastructura strategică și tehnologică a UE.

UE a clasificat Chian drept „competitor economic” și „rival sistemic” în diferite sectoare, iar planul de relansare de 750 de miliarde de euro are în vedere și realizarea unor lini de aprovizionare diversificate și de încredere.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: