4 mai, 2018

Compania CFR Călători și-a redus numărul de directori de la nivel central, de la 13 la nouă, în cadrul procesului de reorganizare lansat „pentru eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor”.

„Începând cu data de 3 mai, prin hotărârea Consiliului de Administraţie al SNTFC CFR Călători SA, compania a fost reorganizată pentru eficientizarea activităţii şi creşterea gradului de competitivitate pe piaţă. În noua structură, numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9”, menţionează într-un comunicat CFR Călători.

Reorganizarea de personal a mai vizat:

  • desființarea unor posturi de consilieri şi experţi pentru informaţii în afaceri
  • redistribuirea angajaților în funcţie de pregătirea profesională

Economia realizată la fondul de salarii al CFR Călători prin aceste măsuri este de aproximativ 70.000 de lei lunar.

Pentru 2018, CFR Călători a estimat pierderi de 367,68 milioane lei și venituri totale de 2,08 miliarde lei.

Potrivit proiectului privind bugetul de venituri si cheltuieli publicat de Ministerul Transporturilor, CFR Călători a bugetat cheltuieli totale de 2,45 miliarde lei, din care doar de 65 milioane lei reprezintă investiții, în pofida situației critice a infrastructurii.

Cheltuielile pentru salarii au crescut la 835,5 milioane lei, din două motive:

  • majorarea salariului de bază minim brut
  • creșterea de personal în anul 2017

Societatea are de încasat în 2018 creanțe restante de 185 milioane lei și estimează plăți restante de 119 milioane lei la finalul anului.

Compania are aproximativ 12.700 angajați, iar câștigul salariul mediu lunar brut este de 5.272 lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: