Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut în luna iunie cu 10% față de luna anterioară, până la valoarea de 60 de puncte, potrivit estimărilor membrilor asociației analiștilor CFA, publicate marți.
Încrederea analiștilor nu reușește din 2016 să depășească plafonul tehnic de la 66 de puncte.
Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indictorului de încredere, după retragerea indicatorului condițiilor curente de la maximul istoric înregistrat de dinainte de criza politică, și după ameliorarea optimismului, conform indicatorului anticipațiilor.
Pe de altă parte, analiştii CFA estimează atingerea pragului de 4,60 lei / euro până la sfârșitul anului, anticipațiile fiind în creștere cu 350 de pips (3,5 bani) față de luna mai. Piața valutară ar urma să se situeze la același nivel și peste un an.
În fine, „sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni) cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani). 90%, respectiv 95% dintre participantii la sondaj au anticipat această evoluție”, mai spune raportul CFA România.
Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011, și cuantifică anticipaţiile analiştilor financiari membri ai acestei asociații, cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.
Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori intre 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a șase întrebări cu privire la:
- Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și la piața muncii;
- Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an privind: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.
CFA România este asociaţia analiştilor financiari certificaţi de Chartered Financial Analyst Institute (SUA) , una dintre cele mai prestigioase organizații de profil ale lumii. CFA România este una dintre cele 144 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, CFA România are peste 200 de membri.