joi

25 aprilie, 2024

4 martie, 2023

Guvernul a trimis Parlamentului proiectul legii de modificare a a OUG 109/ 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice fără avizul partenerilor sociali, acuză Consiliul Economic și Social. CES solicită reluarea traseului de avizare a documentului, astfel încât Consiliul să poată face observațiile necesare referitoare la prevederile care i se par îngrijorătoare.

Consiliul arată că proiectul conține mai multe prevederi ce „îngrijorează”, precum acordarea de despăgubiri pentru încheierea înainte de termen a mandatelor managerilor, în condițiile în care numirile sunt în continuare politice.

Consiliul cere întoarcerea spre avizare a proiectului, întrucât acest act normativ este jalon în PNRR

Instituția cere guvernului consultarea obligatorie a CES asupra acestui proiect și atrage atenția că această reglementare este jalon de reformă în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).


Consiliul Economic şi Social avertizează că ocolirea avizului său încalcă prevederile Constituției.

”Subliniem faptul că atât lipsa solicitării avizului CES, cât și lipsa dialogului social și civic pe modificările aduse îndepărtează România de bunele practici internaționale în domeniul guvernanței corporative și pot periclita traseul instituțional de aderare a țării noastre la principiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de Guvernanță Corporativă, prin transpunerea lor în legislație națională”, mai arată CES.

”Pe baza informațiilor din spațiul public, Consiliul Economic și Social a luat act de înaintarea către Parlament, de către Secretariatul General al Guvernului, a unui proiect de lege pentru modificarea OUG 109/ 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în decembrie 2022. Acest proiect nu a fost înaintat spre avizare către CES, deși conform Legii nr. 248/ 2013, CES este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de guvern în domeniul politicilor economico-sociale. Apreciem că legislația cu privire la guvernanța corporativă este un pilon fundamental al politicii economice naționale, iar neconsultarea CES în acest domeniu reprezintă o posibilă nerespectare a legislației în vigoare cu privire la dialogul social și civic”, arată CES, într-un comunicat.

Proiectul de lege a fost adoptat la finalul lunii decembrie 2022 și aduce modificări la legislația privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Una dintre noutăți este înființarea Agenției de Monitorizare şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice şi un corp al administratorilor. Modificările sunt în contextul unei reforme asumate pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).


”Numeroasele exceptări ale întreprinderilor publice de la aplicarea prevederilor acestei legislații, lacunele legislative care permit perpetuarea numirilor interimare de administratori și lipsa de corelare reală a remunerațiilor executivului cu performanțele întreprinderilor, inclusiv cele non-financiare, constituie aspecte îngrijorătoare în acest domeniu. Aceste aspecte sunt cauzate și de clauzele privind numirea administratorilor, clauze care le asigură indemnizații foarte mari pe mandatul întreg, indiferent de performanțe, și care prevăd despăgubiri financiare foarte mari în cazul în care administratorii sunt înlocuiți înainte de încheierea mandatului pentru ineficiență și lipsă de performanțe”, arată CES.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: