joi

25 aprilie, 2024

23 septembrie, 2021

Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române a lansat joi, în cadrul ISPRI, Centrul de studii sino-ruse.

Înainte de pandemie, ISPRI avea în proiect lansarea unui Centru de studii ruse. Pandemia a schimbat însă planul. Fără să inventeze neapărat ceva nou, anul 2020 a scos la iveală şi a exacerbat trendurile veche – printre ele, ascensiunea Chinei, accelerată de pandemie într-un ritm care a încurcat nu doar Occidentul, ci şi Beijing-ul.


A ignora astăzi a doua superputere a lumii este nu doar un risc strategic, ci un gest de incultură academică crasă, afirmă autorii proiectului.

Începând de joi, 23 septembrie, săptămânal, centrul de studii va prezenta publicului românesc principalele relatări – şi tăceri! – ale presei chineze, urmând ca, lunar, cel puţin, plecând de la acestea, va fi organizată o dezbatere televizată cu experţi ai Centrului, dar şi din afară, dedicată realităţilor din China şi nu numai, moderată de Claudiu Lucaci, partener în acest proiect.

Prima emisiune de acest fel se poate urmări AICI.

Participanţii la proiectele Centrului – care vor traduce, analiza, comenta – sunt cercetătorii şi vorbitorii de limbă rusă din cadrul ISPRI, la care s-au alăturat vorbitorii de limbă chineză şi specialişti (prezenţi sau în devenire) pe acest dosar covârşitor.


Toţi, împreună, vor încerca să cupleze România la temele mari ale dezbaterii internaţionale, încercând, în primul rând, să înţeleagă ce se petrece cu lumea noastră şi, în al doilea rând, să aşeze Bucureştiul pe harta importantă a capitalelor europene care au un asemenea institut de cercetare dedicat Chinei.

În maximum cinci ani, vor avea toate! Partenerul principal al proiectului este Fundaţia Universitară a Mării Negre „Mircea Maliţa”, care, prin Bursele anuale de studii Mircea Maliţa, a făcut posibil ca cercetătorii beneficiari ai acestor burse să devină cercetători asociaţi ai ISPRI şi să fie părtaşi la proiectul China la zi, care se află doar la început.

Nu e singurul din cadrul Centrului de studii sino-ruse: pe lângă revista presei chineze urmează prima enciclopediei (geo)politică a Chinei secolului XX publicată în România, conferinţele internaţionale anuale Mircea Maliţa – cu invitaţi din Statele Unite şi China -, o colecţie de volume de cercetări dedicate Rusiei de ieri, de azi şi de mâine, reevaluări ale relaţiei complexe SUA-(România)-China din timpul celui mai faimos „reset” din secolul XX etc.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: