miercuri

17 iulie, 2024

4 mai, 2021

Centrele Ministerului Apărării Naționale demarează marți maratonul de vaccinare, imunizările anti-Covid non-stop, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București și în unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

Tot marți începe și vaccinarea în cabinetele medicilor de familie.

De asemenea, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare, care acționează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile.


Campania se desfășoară în perioada 4-11 mai, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, începând de marţi, ora 8.00.

Populația generală care dorește să se imunizezee se poate prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă. Cei imunizați sunt înregistrați în RENV și vor fi programați pentru efectuarea dozei de rapel.

„În perioada următoare, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin și de solicitările pe plan local, și celelalte patru spitale militare din rețeaua medicală a MApN vor putea crește ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă”, anunță un comunicat al MApN.

Ministerul precizează că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.


Conform ultimei raportări oficiale, de pe 3 mai, situația vaccinărilor era următoarea:

  • aproape 3,379 milioane de persoane au fost inoculate cu cel puțin o doză de vaccin
  • din acest total, 2,03 milioane au efectuat și rapelul
  • în ultimele ore au fost administrate 66.567 de doze de vaccin anti-Covid (autoritățile nu au precizat câte sunt prima doză și rapel)

Guvernul speră ca până la sfârșitul lunii mai să fie imunizate cinci milioane de persoane.

Marți dimineața, la nivel național erau disponibile 373,190 de doze de vaccin din cele trei tipuri disponibile (BioNTech/Pfizer, AstraZeneca și Moderna), iar pe listele de așteptare la programare se aflau sub 23.000 de persoane.

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie

Tot marţi începe vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, fiind deschise 3.035 fluxuri noi de vaccinare, a anunţat vicepreeşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării, Andrei Baciu.

Aceste imunizări se vor face cu serul Johnson & Johnson, administrat în doză unică.
”Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a declarat Andrei Baciu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: