joi

18 aprilie, 2024

22 mai, 2016

maxresdefaultCel mai mare exerciţiu de comunicaţii şi informatică din istoria NATO a fost deschis duminică la Bucureşti, urmând să se încheie pe 3 iunie.

„Steadfast Cobalt 2016” a fost deschis duminică printr-o ceremonie care a avut loc la Bucureşti, la Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice.

Exerciţiul, la care participă peste o mie de militari din 30 de unităţi NATO, se va încheia pe data de 3 iunie. Potrivit oficialilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, este vorba despre mişcări de instruire în comun, interoperabilitate pe un scenariu fictiv de apărare colectivă.


„Exerciţiul SFCT16 are ca obiective principale testarea şi evaluarea interoperabilităţii sistemelor de comunicaţii şi informatice, în sprijinul structurii de comandă şi forţe ale NATO, angajate într-o operaţie aliată majoră de apărare colectivă în Estul Europei”, anunță un comunicat al Ministerului Apărării.

Militarii care participă la exerciţiu vor fi selectaţi pentru ca, din 2017, să facă parte din forţa de reacţie rapidă.

„SFCT16 este un exerciţiu de certificare a structurilor NATO de comunicaţii şi informatică ce vor face parte din Forţa Îmbunătăţită de Răspuns a NATO(enhanced NATO Response Force) începând cu anul 2017 „, mai precizează Ministerul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: